Cantecul fusului

De-atunci il cant intruna
Ca-mi vine-asa nevrand;
De-as face orice-as face,
Nu pot sa-l scot din gand.
Il cant torcand la vatra
Si-l cant mergand pe drum
Si nu pricep ce-i asta,
Si nu stiu, biata, cum?
Adese stand la cina
Simt lacrimile des,
Nu pot manca de lacrimi
Si trebuie sa ies
Afara-n vant, afara,
Ca-mi arde capul tot,
Si-ngrop in palme capul
Si-mi cant amarul tot.
Am stat la roata morii,
Si roata umbla des,
Si roata morii canta
Cuvinte cu-nteles.
Ea canta inainte;
Cant si eu dupa ea
Moraru-si face cruce
Privind in urma mea.
Si-am mers pe malul apei,
In valuri sa-mi ingrop
Si cantecul, si-amarul
Dar a-nceput un plop

Sa cante, si toti plopii
Cantau duios in vant,
Si m-am trezit deodata
Ca plang si eu si cant!
Si-am mers pe lunci, dar jalnic,
D-a lungul peste lunci,
Cum plang si canta toate!
Si-n crang m-am dus atunci
Nu-i loc mai bun pe lume
De plans decat in crang!
Ah, toate plang, si satul
Se mira ca eu plang!
Dar fusul e de vina,
Ca se-nvartea mereu,
Si el canta un cantec,
Si-l stiu de-atunci si eu!
Si-ncet ce trece viata
Cand n-ai nici un noroc
Mai iute dac-ar trece,
De-ar sta mai bine-n loc!
De-ar sta pe loc mai bine!
Ori loc eu sa-mi gasesc
Sa pot sa plang cu hohot
Nici asta nu-ndraznesc!
Ca mama ma tot cearta
Si tata-i suparat,
Si-n ochii mei se uita
Toti oamenii din sat.
Ah, seara, numai seara,
Ma simt la largul meu,

Ca-ngrop in perne capul
Si, pana-n zori mereu,
Tot plang ca o nebuna
Si perna-n brate o strang,
Si plang, ca nu ma vede
Maicuta-mea ca plang.