| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Buzele mamei de Grigore Vieru Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Cicoarea
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului George Cosbuc
|
|||
|
|
|||
| Pe campia-nrourata Dintr-al zilei revarsat Aduna frumoasa fata Roua-n galbene ulcioare, Lia cea cu trup de floare, Fata de-mparat. Iata-n mani cu suliti crunte Cand iesi cu roibii sai Soarele de peste munte, El incremeni-n teleaga Si-ntorcandu-si fata-ntreaga S-a plecat spre vai. Masurand prin zari hotarul, El canta pe ganduri dus Si lasand in voie carul ingropase-n palme fruntea, Si canta trecand pe puntea Rosului apus. - Mari minuni au fost acestea, Dar mai mari am sa va spui, Ca de-acum incep povestea, Oameni buni, va fie-aminte Ce-a facut'de-acum-nainte Pentru Lia lui. A trimes la ea, s-o ceara, Dintre frati pe cel mai mic, El, venind in fapt de seara Pe pamant, si-a dat solia. - "N-o sa-l iau", raspunse Lia Mandrului voinic. "El e vesnic calatorul Nesfarsitelor carari - Cum sa-i duc eu vesnic dorul? Ziua zboara peste sate; Peste ape-ntunecate Noaptea, peste mari. Poate-n car el nu ma lasa, Ma si tem, asa pe sus. Iar la mine-aici acasa N-o sa stea! Si cum sa fie Fata de-mparat sotie Celui vesnic dus?" Soarele din umeri dete Si-a zambit de-acest cuvant Al nepriceputei fete, Si-a trimes alt sol copilei, Frate-al sau din faptul zilei, Stea din cerul sfant. - "N-o sa-l iau, ca-l stie tara Si fricos si si-nrait. Iese-n zori devreme vara Hoinarind si-aprinde lunca, Iar prin vai ucide munca Plugului trudit, Iarna insa-l inspaimanta Negura si mutul Ger. Cand pe dealuri Crivat canta Si cu glas de lup alearga, Ca sa prinda-n zarea larga, Soarele din cer, El, in goana-nspaimantarii Galben si necutezand Sa se nalte-n largul zarii. Tot pe langa munti se pleaca, Peste munti in mari sa-si treaca Roibii mai curand." innorat de ganduri stete Soarele, ca l-au durut Vorbele-ngamfatei fete - S-a trimes pe Doamna-Buna, Sora-n cer, tacuta luna, Sol mai priceput. - "Dar mi-e teama mai ar El, urmandu-ma-ntr-o zi Si-obosit sa mai rasara isi va parasi nevasta, Si la noi pe lumea asta Nu va mai veni. Cui va ramanea-ngropata Lumea-n noapte si eu cui? N-o s.a fie niciodata Soarele-n zari senine - Sa-si pazeasca-n cer mai bine Drumurile lui." Soarelc-a gemut de-amarul Vorbelor sarind din car, Si-i trasnii pe osii carul; Nor ii sta pe crestet ceata Negre plete-umplura fata Alba ca de var. Fulgerau nebuni in zare Roibii-nspaimantati acum Si de bici, si de mirare Ca simteau pe sub copite Alte zari, mai sovaite, Alta lume-n drum. Flacari valvaiau pe drumul Carului, si-adanc din vai Se-nnora-n vazduhuri fumul Alb de pe paduri carunte, Iar pe munti pe cat un munte Se naltau vapai. Ar fi ars topita iarba De pe lunci, iar apa-n mari Poate-ar fi-nceput sa fiarba: Desi iesi-nspaimantatorul Domn al lumilor din norul Zbuciumatei zari. Iata-l, scuturandu-si raul Pletelor. Venind mahnit Prinse cu putere fraul - Si cu gurile-ncruntate Nechezand, intorsi pe spate, Roibii s-au oprit. - "Nu-ntelegi tu nici din gmra Tatalui! Si-ti spui merera! Eu te-am pus sa fii masura Vremilor ratacitoare - Ce ti-e pasul? Spune-l, Soare, Ca sa-l stiu si eu. Tu ti-ai pus pacatu-n minte, Si pe-un drum al noptii pleci! Pui alaturi, Soare sfinte, Biata pulbere-a cararii Cu lumina-nflacararii Soarelui de veci! Mergi-ti drumul tau spre seara Iar mandriei sti-vom noi Ce sa-i facem ca sa piara!" Si plecand stapanitorii, incepura-n vuiet norii Sa reverse ploi. Iar in ziua ceealalta Soarele pe Lia-n lunci N-o vazu din zarea nalta; Dar zari, plangand tacuta, Floare-albastra nestiuta Lumii pan-atunci. Stim asa, c-asa cu totii Din stramosi am apucat, Ca s-o stie-asa nepotii, Cum s-a fapt din Lia floare, Cea cu trupul rupt din soare, Fata de-mparat. Ea de-atunci ca o sihastra Creste-n margini de poteci, Ziua vezi ea-i floare-albastra Si te uiti la ea cu mila, Stii ca-ntr-insa-i o copila Si-un blestem de veci. Ca-n amurg inchide floarea Si, schimbata-n porumbel, Zboara catr-apus cicoarea. Si mereu strigand pe nume Soarele, printr-alta lume Umbla dupa el. intr-o goana nentrerupta Printr-al mortilor hotar, Ea e martora cum lupta, Negre Duhuri cum omoara, Si-amarata, biata, zboara Tot pe langa car. Si cu soarele deodata Ea se-ntoarce iara-n vai, Iar e floare biata fata Pe campiile tacerii, Dar cand vine-amurgul serii Iarasi e pe cai. Insa-n ziua cand cicoarea N-o fi plansa-n zori de zi, Va scapa de blestom floarea - Soare insa-n zare-albastra Veac de veac pe lumea noastra Nu va mai veni. |
|||
Pune poezia Cicoarea pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |