Ca lacrima-i limpede cerul Si-aproape de ziua. Frumos, Sta-n mijlocul boltii Oierul, Luceafaru-i gata s-apuie, Iar Carul spre-crestet se suie Cu oistea-n jos.
Si doarme si apa si vantul. Iar spaima si ostile ei Tin mort, sub calcaie, pamantul. Si-atata e roua ce-o plange Campia, ca-n palme-o poti strange Ca-n cupa s-o bei.
Pe-ncetul taria-nflorita Cu galben ca strugurii copti S-albeste din clipa-n clipita. Pe culmi intunerecul piere. Dar valea e-n neagra putere A umedei nopti.
Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin rapele muntilor suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Si ceata prin noapte-nchegata
Sta-n hainele mortii-mbracata Pe-albastre paduri.
Dar vantul cel fara de pace incepe sa cante-n bradet - Si tot mai lumina se face; S-albeste stramtoarea cararii, Pe rand departarile zarii S-apropie-ncet.
Vad claile-n camp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Si-acum, la lumina ce vine, Incep sa se miste greoaie Fapturi purtatoare de ploaie, Se urca pe culmi.
Din stanga, din dreapta, din fata Din rapi si pe-o suta de cai, Ies dungi plutitoare de ceata Si-n cale s-aduna carunte Tarandu-se-alene spre munte De-a lungul prin vai.
E-n flacara bolta senina, Si fara-ntrerupero-aeum Se varsa tacuta lumina, Se varsa grabita, se-ntinde Pe dealuri, pe coaste, s-aprinde Pe sesuri, pe drum.
Si parca strabate-o sageata De-a lungul campiilor reci - O dunga de soare s-arata, Si-i creste pe sesuri lucirea, Si iata-l in toata marirea Puterii pe veci!
Murmurul din dealuri patrunde Prin vai, si din vale-n paduri; Ca-n farmec, eu nu stia de unde E plin de miscare pamantul, Si canta si codrul si vantul Si-o mie de guri.
Ici oameni cu coasa pe umar, Si fete cu secera-n brau, Iar gloata Cea fara de numar A celor de-o suta de neamuri Se joaca-n arinii cu ramuri intinse pe rau.
Si care, si turme-n pripoare Pe umede coaste rasar - Sunt toate-ale tale, tu Soare! Faptura tu dand diminetii, Esti singur fiinta vietii Si-al lumii altar . . .
|