In faptul diminetii, prin parc, ingandurata,
Se plimba visatoare Fatma, frumoasa fata
A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad
Iar tinerele-i plete de peste umeri cad
Pe piept, si ea le prinde manunchi in alba-i mana.
Zambind s-asaza fata aproape de fantana
Pe-o lespede de marmor, prvind cu gandul dus
La gura de balaur ce-azvarle apa-n sus.
Tiptil atunci, din umbra tufisului rasare
Nin-Musa, rob din Yemen. El iese din carare,
S-apropie de fata, o prinde pe furis,
S-apleaca, o saruta si piere prin tufis.
Fatma rasare-n tipet, de spaima-ngalbenita.
El are fes ca-n Yemen si haina zdrentuita!
Si grabnic eunucii se-nsira, urmarind
Ca serpii prin tufisuri pe Musa-Nin, si-l prind.
Fatma plangand se duce la tata-sau si-i spune:
Voi pune servitorii sa-l bata! Si voi pune
Sa-l taraie de-a lungul Bagdadului, legat
De-a calului meu coada, de-a celui mai turbat!
Miselul! Si Ben-Omar izbeste cu piciorul
Si da un semn. In lanturi legat, cutezatorul
Nin-Musa intra palid, cu ochii la pamant
El are fes ca-n Yemen si-o zdranta de vesmant.
Fatma sta razimata de-al tronului pilastru,
Si sclavul sta nainte-i. El are fes albastru,
Si-albastri are ochii, d-un farmec dureros;
E tanar si e palid si-asa e de frumos!
S-arunca furtunatic spre rob atunci sultanul,
Si-i fulgera-n cap ochii si-n mana iataganul;
Acesta e? Si fata se-ndoaie putintel:
N-a fost acesta, tata! Sa nu lovesti in el!
|