(dupa o poveste poporala)
Cu-ai sai sfetnici de la curte craiul s-a pornit odata,
Ca sa faca p-o campie o plimbare-ndatinata.
Sfetnicii, noua la numar, povesteau, si fiecare
Insira cate-o legenda, cate-un basm ori o-ntamplare ;
Craiul insa, dus pe ganduri, n-asculta vorbele lor,
Ci, tacut, isi pazea dr umul calarind incetisor.
Sfetnicii, daca vazura cum ca craiul mereu tace
Il lasara-n draga voie, sa gandeasca orice-i place,
Iara intre ei se-ntinse ciorobor si mare sfat :
Cine este oare-n lume omul cel mai invatat ?
Dupa o disputa lunga, dupa sfaturi fara nume,
Dupa ce critica totul, ce este si nu-i pe lume,
Aduc la conclus, in fine, pe acest rotund pamant
Cei mai intelepti in toate dansii sant. Ah, dansii sant !
Cum ? S-ocupa din juneta numai cu filozofie ;
Logica-i o jucarie pentru mintile lor ! Fie,
Ca stiinta-i vasta, insa ei in degetul cel mic
O poseda toata ; in fine, nu e pe lume nimic
Lucru nenteles de dansii ; toate, toate-s bagatele :
Stiu de-a rostul pe Sofocle, tot asa pe-Aristotele ;
Fiecare dintre dansii, chiar pe cand era copil,
Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu si Virgil !
Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei ?
Chiar si-n stiinta lui Pliniu nu poti sa gasesti ca ei !
Apropo ! Am zis ca dansii s-au disputat. Sa se stie,
Ca ei, ca toti filozofii lipsiti de filozofie ,
Au zbierat, au facut larma, incat craiul, desteptat
Din ganduri, atent la toate a privit si-a ascultat.
Zambea craiul, dar in ur ma si-a pierdut rabdarea. Drace !
Ei mai intelepti in toate, chiar ca Dumnezeu s-ar face !
Astfel cugeta in sine, apoi zise tare : Eu,
Pe-al meu sceptr u tot de aur si pe-ntreg poporul meu,
Jur ca-ntelepciunea voastra este numai vorba goala :
Sunteti prosti ca cel din ur ma prost ce nu stie de scoala !
Un plugar fara stiinta, si pe asta pun ramas,
E in stare sa va-nvarte si sa va poarte de nas !
Un plugar ! sfetnicii striga, un plugar mai mult sa stie ?
!
Iarta-ne pentru-ndrazneala, dar vorbesti o nebunie !
Nebunia cateodata isi are intelesul sau :
O sa facem dar o proba si ma jur pe Dumnezeu,
Ca de n-oi av dreptate, va dau voua-a mea craime
Si mai mult, ca om cuminte sa nu ma mai tina nime !
Sfetnicii radeau in taina de tot ce craiul vorbea,
Dar in sanul lor manie fara de capat ardea.
Ce batjocura ! O, Doamne ! Un plugar si-un sfetnic mare
Pusi in cumpana stiintei ! Pusi acu-n asemanare !
Glumind, craiul zice-atuncea : Stiu ca nu v-a cazut
bine,
Dar asa imi este firea : voi ma stiti destul de bine !
Am glumit numai ! In urma eu v-as da voua un sfat,
Adica sa-ntoarcem caii, sa plecam iar spre palat.
Alergand preste campie, au zarit in calea lor
Un mosneag arand, deoparte. Soarele cam binisor
S-a-nclinat catre sfintite, dar mosneagu-abia arasa
Cateva brazde. La dansul, craiul cu sfetnicii pasa.
Noroc bun, om de-omenie ! zice craiul salutand.
Sa traiesti cu sanatate ! raspunde mosneagul bland.
Sfetnicii zambeau ironic si priveau la vajul, care
Curios statea pe brazda, cautand la fiecare
Dintre filozofi. In urma, craiul iar a cuvantat :
Ei, batrane, esti cam lenes ! Prea de tarziu te-ai sculat
!
Vajul, rasucind mustata, din fundul inimii geme :
Nu ma mai mustra degeaba ! M-am sculat destul
devreme,
M-am sculat, cinstite doamne, deodat cu-a zorilor foc,
Dar mi-a-mblat cr ucis norocul, bata-l pacostea noroc !
Craiul, ascultand, cu jale : Ce sa faci ! Asa-i sub soare !
Dar, te rog, spune-mi, mosnege, lat e dr umul nostr u oare ?
Mare de n-ar fi ! Altmintrea pana la viata nu-i ?
Vajul ii raspunde-ndata : Pune-ti, doamne, grija-n cui !
Dr umu-i mic, fara putere, cam asa ca-n miez de vara :
La primejdie n-ajunge din potcoava pana-n scara !
Vajul tace ; craiul rade ; sfetnicii se fac ocol :
Pentru dansii, cum se vede, cata vajul numa-n gol !
Mosule, mai spune-mi una ! Vad bine ca esti slab tare
Insa niste oi cu lapte, sa le mulgi ai fi in stare ?
Zise craiul, si cu zambet catre sfetnici lung privi,
Si-apoi vajului, cu stangul, una pe ascuns ochi.
Vajul pricepu-ntrebarea, deci, ochind si el o data,
Zice : Doamne, ce mai vorba ! Pare ca-i din drum luata !
Fost-am eu voinic pe lume, cand eram in vremea mea,
Toti feciorii de pe sate pe mine ma cunostea.
Dar acum hai, n-avea grije, ca-s voinic, ma simt acasa,
Macar ca soarele trece dupa dealuri ! Nici ca-mi pasa !
Pot sa mulg oile, doamne, de la asta nu ma trag ;
Chiar berbeci inca ti-as mulge, de ti-ar fi mai mare drag !
Insa, n-am cu dor pe nime sa-mi deie berbecii-n strunga !
Fii pe pace ! zise craiul, si noroc o sa te-ajunga !
M-oi face eu pacurarul ; baga numai seama bine !
Ramas bun, mosnege draga ! Dumnezeu fie cu tine !
Dupa ce se-ndepartara, craiul zise : Ati vazut
Ce mosneag cuminte-acesta ? Asadar ca v-a placut ?
Sfetnicii toti intr-o gura prind a rade : Ce cuvinte !
Sa ne placa un om, care nu e, zau, deloc cuminte,
E nebun ! Atata-i totul ! La-ntrebarea cea dintai
A raspuns mosneagul bine, a vorbit cu capatai ;
Insa cat si-a deschis gura la a doua intrebare
Am vazut pe loc ca dansul logica fireasca n-are,
Nu cunoaste nici sintaxa, nici gramatica, in fine,
N-a vorbit nimic pe cale si nimic n-a raspuns bine !
Nici maria-ta-ntrebarea bine detot nu i-ai pus,
Dar, apoi, dansul raspunse cat se poate de confuz !
La-ntrebarea cea de-a treia, am vazut ca el vorbeste
Lucruri nemaipomenite, simplamente buiguieste.
Noi dupa-atata stiinta si de-nvatatura-amar,
N-am citit ca sa se poata mulge si berbecii chiar !
Regele uimit intreaba : Cum ? Dar vajul a vorbit
Foarte bine, si pe cale, si destul de lamurit !
Nu l-ati priceput ? Nu ! striga sfetnicii ca mai nainte.
Atunci, o idee mare trecu regelui prin minte.
Nu l-ati price put ? ! Ei bine ! Vom vedea cine-i nebun.
Ascultati dar toti acuma, ce doresc si vreau sa spun :
Daca nu-mi veti sti da seama de tot ce-am vorbit acuma
Cu batranul de pe brazda, atunci, las deoparte gluma
Si pe toti, pe toti va spanzur ! Ma jur pe cerescul soare,
Ca desi sunteti voi sfetnici, va pun in spanzuratoare !
Craiul a zis aste vorbe rezolut, aprins si tare,
Apoi apuca indata singur pe-o alta carare.
Sfetnicii, la aste vorbe, au incremenit pe loc :
Pe crai bine cunoscandu-l, il stiau para de foc.
Ce vor face ? Maine craiul ii va pune-n furci inalte,
Daca n-or sti sa explice intrebarile schimbate !
Lucrul naibii ! Nu-i de saga ! E un ce periculos
Vorbele vajului fura anapoda si pe dos ;
Apoi in intreaga lume non datur filozofie,
Vorbe, nonsensuri ca astea, a le talmaci sa stie !
Sfetnicii, sar mani-acuma inghiteau la boroboti :
Au intrat, precum se vede, intr-un corn de capra toti !
Doamne-acum ! nimic n-ajuta, zic nimic psihologie,
Inzadar ar veni Criton, cu-o noua apologie ;
Inzadar si-ar pune vorba cel cu tandem usque chiar
Hippocrat sa-si sfarme capul, si-ar fi totul inzadar.
Cum ? S-a mai citit vreodata prin Tit Liviu Patavinul,
Prin Salustiu Crisp, prin Tacit, sau prin Xenofon Elinul,
Ca popoarele vechimii, celti, romani, latini ori grecii,
Sau ilirii, scitii, persii si-ar fi muls candva berbecii ?
Si-au sfarmat capul, sar manii, au cercat in mii de parti,
Au citit prin lexicoane, prin gramatici si-alte carti,
Au tinut consiliu mare ; sfatuiescu-se, s-aduna.
Insa vai, Frustra conatur cui Deus non pace buna !
Bolboresc si schimba fete, zor de spaima mi-i apuca !
Ultima speranta numai este ca ei sa se duca
La mosneag si sa-l intrebe, ca ce naiba-a povestit
Cu maria-sa, cu craiul. Bravo ! Iaca-au nimerit !
Dar era mare r usine, ca ei, domni cu-nvatatura,
Capul sa si-l plece-n fata unui vaj de pe-aratura !
Cam sod lucru-i, zau, acesta ! Dar altceva ce sa faci ?
Bine-a zis cine-a zis asta : de nevoie manci colaci !
Astfel, sfetnicii asteapta pana ce-nnopteaza bine,
Ca nu cumva din tamplare sa-i zapseasca oarecine,
Apoi se duc toti la casa unde mosneagul sedea,
(Pe care, nu stiu de unde, unul din ei o stia).
Aci, dansii bat la usa si sa intre cer in casa.
Batranul, cam fara voie si cu mare greu ii lasa.
Buna seara ! Seara buna ! Vai de mine ce pacat,
Ce nacaz va poarta oare, de umblati noaptea prin sat ? !
Sfetnicii i-au spus nacazul. Te rugam dar si ne-ajuta,
Caci de nu, viata noastra maine in zori de zi-i pierduta !
Vorbeau cam sfiiti, sar manii : se temeau, temeau amar,
Ca s-a supara mosneagul si-i va da pe usa-afar .
Dar mosneagul e cuminte : sti sa-nvarta bine jocul.
Si, cand are ac si ata, coasa al dracului cojocul.
Hai ! Era siret ca vulpea ; se-nvarteste-ntr-un picior ;
Ca ciuperca stand in mijloc astfel le vorbeste lor :
Vai de mine si de mine ! Boieri mari, din sfetnicie,
Necazul care va roade, greu necaz trebe sa fie !
Nu s-a pomenit sub soare lucr u-asa de minunat ;
De la un plugar sa ceara sfetnicii vorba si sfat,
Nici nu s-a pomeni-n lume cat va fi iarna si vara !
Mai umbla vajul prin casa, mai rade si zise iara :
Haida de ! Gluma sa fie, chiar de-ar fi asa cum nu-i
Si-ati ajunge pan la vorba si sfatul taranului :
Totusi nu v-as spune (desi mi-as face pomana),
Omul cate mai vorbeste, fara ca sa bage seama !
Apoi, sunt batran si-aminte nu mai pot toate sa tin :
Alta-i mintea cea de tanar, alta mintea de batran !
Sfetnicii priveau in fata la mosneag cu grija mare.
Oare-l criticau si-acuma ? Ce fel de logica are ?
Nu-i poveste ! Chiar de cumva batranu-ar fi cuvantat
Nonsensuri cat Himalaia, dansii n-ar fi observat :
Logica nu-si are locul, cand da omul de necaz,
Iar frica oricand te face sa uiti cum ca esti viteaz !
Dar, batrane ! Stim noi totul, domnia-ta numai explica
!
N-aveti gust rau, cum se vede, asa numai pe nimica.
Ia scoateti pungile-afara, ca sa vad pe ce vorbesc !
Sfetnicii privesc prin casa, apoi la mosneag privesc,
Si-i promit cincizeci de galbeni, pentru osteneala ! Fie,
Ca ar unca-atata aur numai pentru-o nebunie !
Insa dracu-i drac si-n cer uri ! Vajul clatina din cap
Si gandea : Am prins pe dracul, deci sa-l tin, ca sa nu-l scap
!
Apoi rasucind mustata, zice rezolut, in fine :
Banii-s scumpi, insa viata e mai scumpa la oricine !
Dragii mei, sunteti pesemne, azi, pe dunga de cutit,
N-am ce face ! Cu bani totul ; cu nimica nicidecat !
Dati-mi trei sute de galbeni fiecare si-apoi poate
Ca mi s-a deschide gura, ca sa va talmacesc toate !
Era pretensiv mosneagul, dar din fata-i se citea
Cum ca el nimic nu lasa din cele ce pretindea !
Trei sute de galbeni ! Doamne ! Trebe multa chibzuiala
Pana sa te-nduri a face asa jertfa colosala.
Sfetnicii de altadata, auzind atare ton
Ar fi exclamat in pripa : Magna petis, Pha ton !
Dar acum se-ndestulira c-un brr lung, mai lung de-un cot
Si fara sa reflecteze, pungile afara-si scot.
Una salus restat victis a numara cat de iute
Galbenii rotunzi ! Ce suna ! De noua ori tot trei sute !
Asudau sar manii sfetnici fara voie numarand ;
Iar vajul tinea revista de norocul sau razand.
Acuma suntem la cale , vorbeste vajul indata,
Grabind sa-si adune banii si sa-i puna sub lacata,
Apoi zice cu-ngamfare si cu un ironic ras :
Ei ! dar spuneti-mi acuma, ce-a zis craiul, cum a zis ?
Unul dintre sfetnici prinde vorba : Prima intrebare
A fost ca de ce esti lenes si te scoli tarziu ? Imi pare,
Ca ai raspuns : Cinstite doamne ! m-am sculat devreme,
dar
Norocul mi-a stat in contra si-mi fu totul inzadar !
Aste vorbe le-ntelegem : te-ai sculat cam tarzior
Si-ai avut acasa cearta, cu vro fata sau fecior !
Batranul ocheste-atuncea, zicand : Stiti voi foarte bine
Sa talmaciti lucrul, insa nu asa cum se cuvine.
N-aveti capatai la ganduri Craiu-adica m-a-ntrebat,
Ca de ce-am fost oare lenes ? De ce nu m-am insurat ?
Eu sa am feciori acuma, ei sa-mi umble pe ogor,
Nu eu, carea-si slab de zile si in groapa c-un picior !
I-am raspuns : O, doamne, doamne. Ma-nsurai de tanar inca.
Sa am razam si sprijoana, cand voi fi la varsta-adanca,
Dar pesemne-a vr ut norocul sa nu-mi dea cale si drum,
Toti feciorii mei sub glie zac inmormantati acum !
Dar a doua intrebare cum a fost ? ! Bagati de seama !
Ati avut un rau sa treceti ? Mare-a fost ? Craiul-avea teama
Ca va fi adanc ; de-aceea m-a-ntrebat daca-i afund.
Sa-i mintesc n-am vrut, deci iaca craiului asa-i raspund :
Fii pe pace ! Nu-i primejdie, caci e sec ca-n miez de vara,
Apa de-abia o s-ajunga pana intr-a selii scara !
Cea din ur ma intrebare tot pe-aceeasi cale vine,
Voi desi n-ati inteles-o, craiul a-nteles-o bine !
M-a ochit craiul adica, si razand m-a intrebat,
C-as putea niste oite sa le mulg ? I-am cuvantat :
Nu oi, numai, ci berbeci chiar as put sa mulg, dar iata,
Nu-i cine sa-i deie-n staul ! Asta ne-a fost vorba toata
Apoi, de, precum se vede, craiu-i om, dar om la loc,
I-a fost mila de-alde mine si mi-a facut azi noroc !
Tace vajul, lin cu mana fruntea si-o mai netezeste,
Mai tusind, mai dand cu capul, in urma asa vorbeste :
Acum eu stau la mulsoare si va mulg de bani cum vreu :
Voi sunteti dara berbecii pe cari i-am inteles eu !
Noi berbeci ? ! striga deodata sfetnicii plini de mirare,
Fulmen, tonitra et ventum ! Noi berbeci ? noi la mulsoare ?
Joe din Olimp si Pluto din Tartar ! Voi lari, penati,
Semizei, nimfe si gratii, si voi furii, ascultati !
Unde s-a vazut vreodata un atare lucr u ! Drace !
Hic crudelis, haec malitia, hoc malumque ! Punct si pace !
Astfel zbiara, dar se-nmoaie, pleaca fetele-n pamant ;
Iese unul dupa altul, far de-a zice vr un cuvant.
Noaptea-ntreaga nu dormira de necaz, crapau de ciuda,
Cum ? Desi totul e taina, dar putea lumea s-auda
Si-atunci cu filozofia dansii au ramas pe jos !
Dracul sa se vare-n rege, dar in mosneag mai vartos !
Dimineata pana-n ziua ei la rege s-au grabit.
Regele c-un zambet dulce, dar ironic i-a primit.
Ce-ati visat, dragii mei sfetnici ? Asa-i dar c-ati dor mit
bine ?
Ati vazut chiar pe Sofocles, pe jupan Plato si-n fine
Ati intins o conversare cu Omer maria-sa ?
Fericit e muritor ul care se poate visa
Discutand cu Aristotel de berbeci si de carlani,
Despre dreptul filozofic in numararea de bani !
Ce mai spune pascalia ? si planetii cum o duc ?
Saturn, cum s-aude-n tara, si-a fost pierdut un papuc,
Fu silit dar sa ramana acasa si sa citeasca
Cantul douazeci si patru din Odiseea greceasca ?
Ah, uitam ce-i cu batranul cel de ieri ? Ce-ati talmacit ?
Desigur, Pallas Athene totul v-a descoperit !
Sfetnicii ard de manie. Unul dintre dansii-ncepe
Sa spuna c-acele vorbe asa si-asa le pricepe.
Craiul, care stie totul, glumind, iarasi i-a-ntrebat :
Conversarea cu Apollo cam cati galbeni v-a costat ?
Sfetnicii taceau ca piscis in torente ; taceau, dar
Nu puteau de ciuda multa nici sa r espire macar.
Craiul serios atuncea, dezbracandu-si ironia :
Vedeti, dragii mei, acuma ce-ajunge filozofia ?
N-am facut lucrul acesta din rautate, deloc,
Nici din gluma, ca astfel sa-mi pot bate de voi joc.
Nu ! Vointa mi-a fost numai sa v-arat ca omul stie,
Sa traiasca-n lumea mare si far de filozofie !
Am voit sa v-arat cum ca si plugaru-i om istet,
Chiar asa de-ntelept poate, tocmai precum voi sunteti !
Am voit sa v-arat numai ce nebuni ati fost anume,
Cand v-ati numit muritorii cei mai intelepti din lume !
Nu-mi pasa ! Pe-Omer, pe Plato cititi-i, daca puteti ;
Dati de cap cu Herodotul, ori cu capul de pereti,
Lui Virgil ii faceti ode, invitandu-l cu placere
La un pranz bogat, de gala, ori la o tura de bere
Nu-mi pasa ! Insa de-aceea, va spun drept ca-mi pasa mult :
Nu va laudati stiinta ; asta nu pot s-o ascult !
Nu acela-i om cuminte, care tot mereu vorbeste
Despre-ntelepciunea-i multa, nu acel ce se faleste,
Ca de rost stie pe Plato, nu acela e mintos
Ci acel ce cu-umilinta tace, tine capul mai in jos !
Cest din ur ma-i om cuminte, cel dintai o tidva seaca :
Spicul gol de grau se-nalta, cel plin insa-n veci se pleaca !
In ur ma sa stiti si-aceea ca sunt multi dintre plugari,
Ageri, cumpeniti la fire ca oricare carturari,
Nu filozofia-l face pe om intelept sub soare
Ci mintea cea sanatoasa, castigata cu sudoare,
De-aceea nicicand plugar ul nu-l luati in ras de sus :
In oala acoperita nu stie nimeni ce-i pus !
