Iedera care se-ntinde
Pe pamant, ramane slaba,
Toti o sfar ma cu piciorul,
Si ea vestejeste in graba,
Dar, cand iedera se-nalta,
Tot mai sus si mai umbroasa,
Cine-o vede, o iubeste,
Laudand-o, ca-i frumoasa.
Astfel omul, cand ramane
Numai pe pamant cu gandul,
Toti il ocolesc, cu mana
De departe aratandu-l.
Dar cand omul isi inalta
Gandul catre Cer mereu,
Il iubeste toata lumea
Si-i ajuta Dumnezeu !
|