In muzeu

Cari pe-acele vremi senine
Arta si minuni erau!
Astazi harburi poate stau,
Bietele, pe-un raft cu mine!
Si din toate si-a ales
Capul cetelor ilire
Un ulcior sa nu te mire
Ca suspin asa de des
Un ulcior, si-o roaba, biata!
Vad trecand pe-aici femei,
Si-mi evoc mandretea ei,
Si-n etern slavi-voi fata
Cea de-acum opt mii de ani!
Poate, albele ei oase,
Din namolul apei scoase,
Poti si tu cu doi-trei bani
Sa le vezi aici, straine,
Ori altunde-n vrun muzeu.
Am pierit, si ea si eu,
Cand din vaile vecine
Au venit arcasii goi,
Multi si tari, zvarlind taciunii.
Au scapat pe luntre unii
Dintre-ai nostri, cei vro doi,
Insa cei mai multi pierira.
Si de-atunci, pe fund de lac

Si-astazi parti din mine zac.
Iar pe cate le gasira
Le-au adus aici, punand
Ciob la ciob ca sa ma-nchege.
Ah, dar ce pot intelege
Cati ii vad pe-aici trecand?
Vad si ei o oala sparta
Dintr-un lut sarac si prost:
Eu, ce-ntr-alte vremi am fost
Ultima putinta-n arta.
Si desenul meu! Usor
C-un carbune de pe vatra
Mult mai bine-l fac pe-o piatra
Azi copiii-n jocul lor!
Tu ai sufletul mai larg,
Scapa-ma! Ce chin ai stinge,
Daca-n laturi m-ai impinge
Ca sa cad si sa ma sparg!
Cat m-a-nduiosat ulciorul!
Si-as fi vrut sa-i fiu pe plac,
Insa ce puteam sa fac?
Sa ma vaza pazitorul,
Iar a doua zi, fatal,
Sa m-arate prin ziare:
Un nebun, pe cat se pare,
In muzeu, si-un criminal!

Si-am intors fara speranta
Ochii si-ncepui s-admir
Cum stateau pe raft in sir
Acele de siguranta.