Legenda randunelei

Departe nu ma da!
Si-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Strainilor de-acolo,
Veniti de undeva.
Cad fulgi pe campul gol
Si plange-o randunica
Pierduta dintr-un stol
Pe-un larg adanc al marii
Spre-adancul larg al zarii
Se duc corabii multe
Cu fata de-mparat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump si-l scoate,
Din deget, si-l arunca
In marea ce-o strabat.
Atunci, sa stii tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Cand mi-or gasi inelul.
Iar mirele-a-nghetat.
La cuib venind acum,
Sfarmat gasi ea cuibul
Iar puii morti in drum
Ea blanda se supune
Si face tot cum spune
Barbatul ei, si-n toate
Nu-i da nici un cuvant
De plangere; nu-si frange
Nici mainile, nu plange,
Ci rabda datul sortii.
Dar, tare-n juramant,

E muta a ei gura:
Nici dragoste, nici ura
N-arata, ci ramane
De-a pururi un mormant.
Prin pomi sunt laturi mii.
Prin aer zboara soimii,
La cuib pandesc copii
Si iata! azi rasuna
De multa voie buna
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un peste-au prins in mare
Si-n el, in buna stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sange plin!
Stapanul il priveste
Si vesel se porneste
La doamna-sa sa-i spuie,
Scapat de-atata chin.
Aripele i-au frant,
Se zbate-acum de moarte
In tarna, pe pamant
De-acum tu nu mai plange!
Si-n brate el o strange.
Cu mana cea purtata
Prin sange pe inel,
Barbia el i-o prinde:
Dar bratele-si intinde
Cu tipet doamna-n aer,
Uitandu-se la el.

Iar bratele-i deodata
In vant incep sa bata,
Miscari parand de aripi
Cu umblet usurel.
Si s-a naltat in vant
Deodata randunica!
E negru-al ei vestmant,
Ca-n negru se purtase
De cand se maritase!
De-atunci ea vesel zboara
Pe dealuri si pe lunci
Si-ntruna ciripeste
Si-ntruna povesteste
Tot ce-a tacut o viata
De jale si de munci.
Si cum fu dezmierdata
De-o mana-nsangerata,
E gatul randunelei
Ca sangele de-atunci.