Muntele ratezat

Ici, pe-un munte, cate unul,
Altu colo-n pisc era;
Cand vorbea, urla ca tunul;
Cand fugea pe culmi nebunul,
Sub el locul tremura.
Noi le stim, romanii, toate,
Ca traiam si-atunci pe-aici.
N-aveam grija lor, nepoate:
Le paream prin vale poate
Niste biete de furnici.
Si trecura vremi, trecura,
Uriasii putintei
Tot mai repede scazura.
Cei din urma cari vazura
Sfantul cer, ii stim pe trei.
Un flacau si doua fete;
Nimeni altu-n lung si-n lat.
Ele-umblau nemangaiete
Si-ntre ele-o cearta dete,
Cui sa-i fie el barbat?
Pretul fu, ca-n vremi trecute,
O cetate-n munti la nori:
Care-o va cladi mai iute.
Deci cladira pe-ntrecute
Manioasele surori.
Dar in dimineata-n care
Cea mai tanara-si avea

Gata turnul ei cel mare,
Ceealalta-n suparare,
De pe-alt munte cum privea,
Fier de plug luand in mana,
Azvarli spre turn cu el,
Si-a izbit asa pagana
Zidul cel de-o saptamana.
Retezandu-l asa fel,
Ca si culme si cetate,
Cu flacau si fata-n zbor,
Toate fost-au spulberate
Si prin vai intunecate
S-a naltat mormanul lor.
Ea, cea singura-n viata,
Hohotind porni acu
Si-a pierit pe culmi prin ceata
Dintr-aceasta dimineata
N-o stim ce se mai facu.
Noi, romanii, stim aceste,
Ca pe-aici ne-avuram rost
Cand traiau capcani pe creste:
Multe stim, ca multa este
Vremea de cand stim ce-a fost.
Vezi pe-un deal acolo satul?
Dealu-ntreg e un mormant:
Piscul ras din Ratezatul.
Moarta fata si-ngropatul
Urias acolo sant!