Non omnis moriar

Traiesc, ca sa creeze, si trec ca niste regi.
Umpland a lumii goluri, golind a marii plinuri,
Ei mor deplansi de-o ginta si, chiar sa moara-n chinuri.

Nicicand nu mor intregi !
Aceia sunt barbatii, cari pot s-alunge norii
Natiunilor uitate prin noapte si sub fier,
Barbati superbi cari poarta menirile-Aurorii,
Au larg avant de vultur si-n sir, ca si cocorii,
Ei fura foc din cer.
Oh, sfant si nalt e darul, cand ori la care neamuri
Traiesc barbati cu suflet, cum noua ne-a trait
Cipariu, caruntul duce, purtand a limbii f lamuri,
Catand sa lamureasca prin vii si mandre lamuri
Un grai imbatranit.
Caci l-a trimis Geniul luminii sa-si uneasca
Puterea cu-ale altor barbati cu suflet plin :
Sa caute si sa afle, sa franga-a lumii masca,
Intregi sa ne redeie si iar sa ne renasca
Prin grai de la Quirin.
Si-acum rasuna tonuri lugubre-n tot de-a latul
Pamanturilor unde un grai gasesti si-un port,
Ca varsa lacrimi sipot tot coltul si tot satul,
Ca gem la groapa flamuri cernite, ca barbatul
Natiunii doar me mort !
Gandirea lui, aprinsa de-a neamului iubire,
Azi doar me-n glii si doar me intreg avantul lui !

Cipariu, care cata prin veacuri de-amintire
O limba romaneasca si-a limbii noastre fire,
Cipariu de-acum nu-i !
E mort Cipariu ? Voi spuneti ca-i mor t ? Dar oare poate
Sa moara omul care da vieti, care-i trimis ?
Nu-i mort ! In mii de piepturi, in piepturile toate,
Traieste el de-a pur uri ; nici moartea nu ni-l scoate
Din piept, unde ni-e scris !
Trei scanduri si-o movila de glii nu pot s-ascunda
Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari !
Un neam intreg, ce plange, sta gata sa raspunda
Ca-n veac va recunoaste cu-o inima profunda
Pe marele Cipariu !