Pe pamantul turcului

Cam razand el mai adauga : Nu-l cunosti ? Destul de rau !

E dr umar si doarme noaptea chiar in pod la noi. Ba zau,
Chiar in podul nostru doar me ? Veronica iar intreaba,
Dar la noapte ? Tot acolo , raspunde barbatu-n graba.
Ambii tac. Nevasta-ncepe planuri tainice : O drace !
El doar me la noi si asta n-am stiut-o ! Cum as face,
Ca sa ma-ntalnesc cu dansul ! Nu stiu ce plan as afla !
A ! te-am prins, mai Constantine ! Ea gandea ; el suiera.
Vai, barbate, rau ma doare mijlocul ! Bat-o s-o bata
Holda, caci m-apuca junghiuri stand aici mereu plecata !
Arde-mi capul si obrajii, pare ca-s pusa pe foc !
Vai de mine si de mine, nu pot secera deloc !
Si suspina si se plange si se vaieta nevasta :
Doamne, de cand sunt pe lume n-am patit una ca asta
!
Incepand sa verse lacrimi, geme si ofta din greu,
Tanguindu-se amarnic, ca nu poate sta de rau.
In sfarsit : Oh, barbatele, nu pot sta ma duc acasa,
Caci durerea ma topeste si junghiul nu ma mai lasa !
Doar va sti cumatra Floare ceva leac ! ma duc la ea !
Constantin cu jale multa la Veronica privea :
Du-te, scumpa mea, dar du-te ! Numai sa nu fii beteaga
!
Caci tu esti asa de buna si atata-mi esti de draga !
Du-te dar ! Biata nevasta, suspinand printre fiori,
N-astepta sa-i spuna popa predica de doua ori,
Ci se-mbrobodeste bine si prin vaiete porneste :
Face-un pas si sta si iarasi face-un pas si iar s-opreste,
Tot asa pan ce-ncorda dupa-un deal. Acu-i de ea !

Se ducea ca vantuita, caci barbatul n-o vedea.
Constantin, cum zic, la holda a ramas. Nevestei sale
I-a spus cum ca nu-si va face atata necaz si cale
Sa mai mearga peste noapte ci va raman la camp :
Caci e cam departe holda, pierzi pe drum atata timp.
Ei ! aceasta hotarare a lui Constantin era
Buna pentru Veronica ; de minune ii venea ;
Doamne, multumescu-ti, Doamne ! Cat e de frumos si bine,
Ca mi-e cam prostut barbatul si acasa nu mai vine !
El crede ca io-s bolnava, ba inca bolnava rau
Bata-l cr ucea ca pe dracul, caci, vai, mult e natarau !
Ce socoti ? Voi merge-acasa, am sa fac placinte bune,
Mai frig si-o gaina grasa, am s-aduc vinars de pr une
Si-apoi o sa chem in casa pe voinicul din podet
Vai de mine, mult plateste un om harnic si istet !
Astfel povestea nevasta singura pe drum mergand
Si pasea ca opt de tare,

Iar acasa ajungand
Face foc, placinte coace si vinars din cracima-aduce :
Nu stia in graba-i mare de ce naiba sa s-apuce !
Vesel rade, ba se-nschimba in haine sarbatoresti :
Nu e oare-o sarbatoare c-un voinic sa te-ntalnesti ?
Scurt graind : le face toate cum fac oamenii isteti.
Dupa ce-nsereaza bine, pune scara la podet
Si se urca-ncet pe scara. Aoleo ! De alta data
Nu s-ar fi suit nevasta in podet nice legata,
Dar acum suie de zboara. Mama, mamulica mea !
Iute-ncepe ca sa caute, prin podet. Cum mai zambea
Si cerca si ici si colo pana-n ur ma se bufneste
De-un om. Ca trasnita sare si-n san repede scuipeste :
Sfinte Iacob si Procopi ! Mare mucenic Trofim

Si toti sfintii din biserici, pe cari ii blagoslovim !
Sfinte Filip cu ceaslovul, sfinte arhanghel Gavrila,
Talalau, Maxim, Pancrate, Avacum si Ezechila !
Cuvioasa Paraschiva, sfinti apostoli, mucenici !
Cruce-n frunte, frunte-n cr uce, ca-i Uciga-l cr ucea-aici !
Piei ! Satana ! fugi in codri ! fugi in pietri ! piara-ti glasul !
Atate si mai pe-atate vorbe goale-au rasarit
Pe buzele Veronichii. Diavolul, cel pitulit,
Murmura si plin de teama zice : Iarta, jupaneasa,
Io-s drumar, ma culc aice, caci mi-e greu sa viu in casa !
Cu manie prefacuta striga dansa : Ce drumar ?
Doar drumaru-n pod nu doarme ? Hot si lotr u si talhar !
Ca m-am spariat de tine de-am racit pana la glezne,
Batar ca eu n-am naravul sa ma spariu asa lesne !
El se roaga plin de mila ; ea pe-ncetisor devine
Tot mai blanda, mai domoala, pana ce-i vorbeste-n fine :
D-apoi, bade, vino-n casa, caci vezi cum e frig aci !
Strainul incet raspunde : As veni, cum n-as veni,
Dar va cad spre greutate : nu s-a mania barbatul ?
Nu, badita ! Nu-i acasa. N-ar mai fi sa calce satul !
Vina-n casa fara teama, ca-i un mut si-un natarau :
Cel mai natarau din tara si lumea lui Dumnezeu !
Dar strainul nu voieste din podet sa se coboare
Nice pentr u lumea toata. Vai, natang esti, badisoare !
Vina deci ! Vei manca ceva, am placinte, si vei b !
Nu cobor, nu, chiar un munte de placinte de-ai av !
Dar de-aduc aci vro doua, vei manca ? Strainu-n fine :
De-i aduce, bine-i face, daca nu, iar va fi bine !
Pe loc Veronica pleaca si s-ar unca, dragii mei,
Pe fustei, sarind degraba cate patru-cinci fustei ;
Zboara,-alearga si se duce, ca de duhul rau purtata,

Si se-ntoarce-n cata vreme bati cu falcile o data.
Omul meu o ia vulpeste, si a sale-mbucaturi,
S-ajungea una pe alta pe gr umazi, prin calcaturi.
Mai la capat zice dansul : Mi-as lua doua placinte,
Care-au mai ramas, in traista, vreu sa am ceva merinde,
Caci plec maine dimineata. Maine seara unde-i fi ?
Il intreaba Veronica. Dar eu nu stiu, poate aci !
Dis-de-dimineata pleaca cel voinic la drum. In fine
Se facu ziua si timpul pranzului cel mare vine.
Veronica-si ia cosarca : pune bors si-un malai rau
Si-apoi pleaca, ca sa duca de pranz la barbatul sau.
Cand a fost de holda-aproape, se carliga de spinare,
Prinde-a geme, scapa lacrimi, blastamand in gura mare
Toate boalele din lume. Vai, barbate, stau sa mor !
Am dureri de cap, am junghiuri, toate oasele ma dor !
Ma dor ochii si gr umazii : tusa, trochna si lingoare,
Langa ele, friguri, junghiuri de la cap pan la picioare !
Numai Dumnezeu ma stie cum traiesc, ca vai de mine !
Ah, vezi cat sunt de pierita ? Nu ma vezi tu, Constantine ?
Nici n-am fost in stare macar de mancare sa iti fac,
Caci de ieri, de pe-asta vreme, ma tot vaiet, plang si zac !
Constantin cu jale multa, bland, ii zice : Vad, iubita,
Ca esti galbena ca ceara si ca floarea de pierita :
Dar te du acasa, draga, si te culca, nu lucra !
Ea se-ntinde si-l cuprinde si-apoi prinde-a-l saruta :
Bun esti tu, bun, Constantine, ah, cum te iubesc pe tine
!
Si-i asa ca eu ti-s draga ? Drag imi esti tu, Constantine
Dar deseara, barbatele, vei veni acasa ? Nu !
Si nevasta pintre lacrimi mur mura : Vai, prost esti tu !
Ce sa mai spun ? Veronica merge-acasa, face iara

Foc, placinte si friptura, precum a facut aseara.
Strainul drumar bea, manca, insa e posomorat,
Nu vorbeste, deci nevasta l-a-ntrebat numaidecat :
Esti bolnav doara, badita, ori esti suparat pe mine ?
Strainul suspina, geme : Suparat ? De ce pe tine ?
Draga mea, spune-mi cu dreptul, place-ti tie Constantin ?
Veronica rade dulce, bate-n palmi si scuipa-n san :
Vai, manance-l varcolacii si l-ar bate noua stele,
Bata-l praporul si cr ucea si bastamul maicei mele !
De poznit el n-are capat si ca dansul nu gasesti
Mai naprui, mai rau la gura, prin trei tari imparatesti !
Sfada-n gura-i cand se culca si cu ea-n gura se scoala :
Murmura si mi se-nhoalba, de sta sa ma bage-n boala !
Tot la cleste-i scapa ochii, la cociorba, la corbaci,
Cat de spaima intra-n mine saptezeci de mii de draci !
De-i fac zama se rasteste, dand vina ca nu-i sarata ;
De-i pun sare el injura, ca-i zama slatina toata !
De fac foc, el toarna apa preste el ; de merg in sat,
Ma pandeste pe tot locul, nu vorbesc cu vr un barbat.
De-aduc apa, el o varsa ori o toarna preste mine :
Pentru el nimica-n lume nu-i facut cum se cuvine !
Pune-mi nume de ocara, si ma face pui de drac
Si intr-adevar, badita, sti-ma Domnul ce sa fac !
Io-s o muta si-o tandala si dorm ziua pe picioare,
Ca ma vaiet ziua-ntreaga ! E cuminte dansul oare ?
Io-s o lenesa, nu matur, vasele-n veci nu le spal ;
Io-mi tin ibovnici anume si-l batjocoresc si-nsel.
Ca mi-e panza nebilita si tasuta-n latunoi ;
Ca n-am torturi, ca n-am gheme, ca n-am ragila ; apoi,
Ca-mi stau fusele prin poduri de trei ani neraschirate ;
Nu stiu tese, nu stiu coase, cu suveica nu stiu bate ;

Ca nu iau acul in mana, sa-i prind camasa macar,
Ca stau toata ziua-n casa, si nu ies deloc pe-afar
Sa port grije ca gazdoaie, ba de gaste, ba de rata,
Ba de uliul le manance ! Ba imi spune verde-n fata,
Ca-mi fac sarbatori anume si nu lucr u niciodata :
Vinerea, ca-i sfanta Vineri ; lunea, ca nu mi s-arata ;
Cine lucra-n zi de miercuri, il mananca lupii ; iar,
Marti deseara e Martolea ; joia-i a lui Han-tatar !
Sambata-ntreaga ma pieptan. Apoi, bata-le norocul !
Alte sarbatori am Foca si Dochie cu cojocul,
Alexie, Dric de iarna, Miercurea de la miez-post,
Sfantul Urs, sfanta Lupoaica : apoi nu-i barbatul prost ?
Si-mi tot spune, si-mi tot canta si-mi tot bate zapistracul,
Iar eu tac, de nu tac Doamne minteni ma-ntalnesc cu dracul
!
Ca, vai, multe boale-n lume ni-a dat sfantul Dumnezeu,
Dar nu-i boala cu primejdii ca barbatul natarau !
Strainul radea cu dulce ascultand pe Veronica
Si cat a tinut elogiul n-a borborosit nimica.
Asadar, tie nu-ti place Constantin ? Nu-i de vorbit
!
Atunci, draga Veronica, stire-ai tu ce-am socotit ?
Eu ti-s drag si tu mi-esti draga, astfel n-ar fi cu banat !
Tu sa-ti strangi hainele tale si sa fugi de la barbat !
Constantin ramana-n pace, bata-se macar de scara,
Caci noi maine dimineata o sa fim in alta tara,
Unde nu-i nici rautate si nici o nevoie nu-i :
Auzit-ai tu vrodata de «Pamantul turcului» ? !
Hop, copila ! Veronica nu-si da timp de cugetare,
Ci cu multa bucurie rade lung si-n gura mare :
O ! ma duc, ma duc, badita, cu tine si-n iad ma duc !

Si-apoi rade si iar rade si se face toata huc.
Ambii se cobor in casa. Sa aprindem dar lumina,
Sa ni se zareasca-n casa ! N-o aprinde, bat-o vina,
Caci se poate prin fereastra sa ne vada cineva !
Cauta-n graba tot ce-ti treb e, poarta-te dar si nu sta !
Si nevasta cauta haine si-ntr-un sac afund le baga,
Cauta perini, cergi si toale si le pune-ntr-o desaga.
Ici am perini de la mama, ici naframi le-am cumparat
De la jidov, eu anume n-am nimic de la barbat.
Noua zadii, trei alese toate-n par de Catalina,
Am un surt bat-o nevoia ! nu mi l-a adus vecina,
De cand i l-am dat la claca ! De la soacra eu n-am tol ;
Tolul meu e de la mama, deci ramana patul gol !
Eu strang tot, nu las nimica ! Strange dar si nu vorbi !
Dar ia ceva de merinde, ca asta mai buna-a fi !
Dupa ce s-au pus la cale, cel strain mai zice : Na,
Cu degraba eram gata sa uitam aici ceva
Pe la noi sunt cam putine mori, acolo nu se poate
Sa macini malai, iubito, far cu mare greutate.
Dar cum vad se afla-n tinda o morisca : n-ar fi rau
S-o luam cu noi ! In urma vom pleca cu Dumnezeu !
Si nevasta pune-n spate cea desaga cu vestminte
Si cu piatra de morisca ; strainul pleaca-nainte,
Duce traista cu mancare : el mergea cam tarisor,
Neavand povara-n spate, putea merge pe usor,
Iar nevasta pasea-n sila : se-ndoiau genunchii ei,
Rasufla ca-n oara mortii, caci desagii erau grei.
Vino, draga, numai vino ! Ah, cat pot, iubite, vin,
Dar te duci, te duci prea tare ! Si vicleanul de strain
O tot duce preste dealuri, dar o poarta tot cu fuga ;
Ea se roaga sa mai steie, dar nu i s-asculta r uga.

Vino, draga, pasi mai iute ! Cate dealuri au trecut,
Cate vai si cate rape si cat loc necunoscut !
Ce tara-i Tara turceasca ! N-are dr umuri batucite !
Umbli numai d-a mandela pe carari nepomenite !
Macar de n-ai fi sa porti, ah ! piatra, vai ! dar ce sa faci !
Dragostea asa te poarta ! Cinci strigoi si septe draci !
In ur ma-au ajuns in pace pana intr-un varf de coasta.
Vezi, iubita Veronica, d-aci-ncolo-i tara noastra.
Ea suspina sub povara : Vai, sa ne-odihnim aci !
Ba nu, scumpo, vina numai, caci indata vom sosi !
Duplica strainul pasii, iar nevasta se topeste
De-ostenita si-l tot roaga ca sa stea. El se rasteste :
Draci cu sucna ! Hm, ori vina cumsecade, ori te lasa !
Dar nu pot ! Atunci, nebuna, de ce n-ai sezut acasa ? !
Ce sa faca Veronica ? S-a rugat de-atatea ori,
Iar el zbiara. Lin cu mana sterge fruntea de sudori
Si paseste, scapand lacrimi. Ziua nu era departe ;
Aurora se ivise. Acest camp ne mai desparte
Numai, scumpa Veronica, de «Pamantul turcului».
Treb e deci sa merg acuma pan la granita, sa spui
Celora ce stau la vama, c-o sa trec in alta tara.
El se duce, ea ramane. Am ajuns in pace dara !
Striga biata Veronica, punandu-si desagii jos.
Ce paduri mai sunt p-aice, vai de noi, ce camp frumos !
Si fiind prea obosita, pune capul pe desaga
Si-asteptand pe-ncet adoarme. A trecut acum de saga !
Soarele-i sus. Pacurarii scot tur mele de la stani
La pasune. La ce naiba latra talharii de caini ?
Se-ntreaba razand pastorii. Mai, priveste, cum stau roata
Colo pe razor si urla de rasuna valea toata !
Sfinte Trandavela ! Oare nu-i Satana printre ei ?

Haideti sa vedem pe dracul ! Pe picior, baietii mei !
Fug copiii pe campie, ca manati de vant sa vada,
Ce minune-i oare-acolo Cine-ar fi putut sa creada,
Ca Satana-i o nevasta, ce-i culcata-n camp aci,
Dor mind dusa. Halo, drace, d-apoi asta ce-o mai fi !
Priviti, mai, sub cap desagii ! Ce mai pozna si minune !
Si glumeau, glumeau pastorii, repetand rasuri nebune.
O privesc cu de-amanuntul si-n ur ma la cale vin !
Bre ! Dar asta-i Veronica, nevasta lui Constantin !
Toti se mira, ce sa fie, deci o desteptara-n fine.
Ea se-nalta somnoroasa : Doamne, Doamne, ce-i cu mine
?
Unde-i badea cel de-aseara ? Dar voi ce lucrati aici ?
Pentru ce-ati fugit de-acasa ? Se mira bietii voinici.
Si o-ntreaba plini de grije : Cine a fugit de-acasa ?
Ce bade ? Nevasta-ncepe ca sa zbiere manioasa :
Badea, care asta-noapte si ieri noapte a dormit
In podet la noi ? Si care cu min de-acasa-a fugit ?
Pacurarii zic : Esti beata, ori te-a batut Dumnezeu !
Unde-ai fugit tu ast noapte, caci tu esti in satul tau !
Nu cunosti tu doara bine, nu cunosti campia asta,
Ca-i din jos de sat ? Se mira, ba se-nspaimanta nevasta,
Lung priveste-n giur de sine : cine sti ce-a cugetat,
Caci pune desagii-n spate si porneste catre sat.
Bata-l stelele si luna si blastamul meu sa-l bata !
N-aiba-n lume bucurie nici de mama, nici de tata ;
Vai, uciga-l sfanta cr uce, ca rau m-a batjocorit :
M-a purtat pe cate coaste si la capat a fugit !
Am batut, oh, numai calea manzului ! Sperla si para !
M-a facut de ras la lume, de batjocura la tara !
Satu-ntreg pana deseara de patita mea va sti.

Ce misel ? vrand ca sa-si bata joc de mine, m-amagi
Sa fugim in alta tara, unde nu-i rau, numai bine :
Unde cainii ma latrara si pastorii-au ras de mine !
Ba mi-a pus desagii-n spate, plini de haine, ba mi-a dat
Si morisca, mincinosul, si pe dealuri m-a purtat,
Moarta sunt de obosita ! Bata-l stelele si luna
Si-l ajunga tot blastamul veci de veci si-ntotdeauna !
Ba fugi si cu merinde si cu traista ! Mama mea !
Si mergand tot inspre casa in ast chip se jeluia.
Era timpul, cand sa duca demancare la barbat.
Ia cosarca, pune-ntr-insa tot ce biata-a mai aflat
Prin casa si pleaca. Doamne, cum sa dau fata cu dansul ?
Dar de cumva stie toate ? ! Si-o-neca jalea si plansul.
Constantin, cat ce-o zareste, prinde-a rade-n voie buna :
Odihnit-ai asta-noapte ? Somnul bun puteri aduna !
Mi-ai adus de pranz, nevasta ? Doara n-or fi chiar placinte ?
De-o mancare-asa de buna nici nu mi-a trecut prin minte.
Pentr u ce vii cu cosarca ? Ori n-ai traisti, iubita mea ?
Constantin rade ; nevasta ca paretele tacea.
Tot beteaga esti, draguta ? Ori de ce esti asa muta
Ca o piatra de morisca ? Te stiam eu mai limbuta !
Haide, de, glumele-s glume : gluma place orisicui,
Dar tu taci, parca esti, Doamne, din «Pamantului turcului»
!
Vede Veronica bine ca barbatul stie toate,
Dar de unde stie ? Biata nu stia ca-acel strain
De ast noapte fu chiar insusi barbatul ei, Constantin !
Tremura dar Veronica si-nnegrea si-ngalbenea.
Dara Constantin, cuminte, el singur se sfatuia :
De-i voi spune ca io insumi am facut-o de minune,
S-a-ndraci cu mult mai tare : deci mai bine nu-i voi spune !

Totusi o sa-i cant tropar ul pe glas douazeci si trei,
Ca sa stie dansa bine cum ca io-s vladica ei !
Deci tusind o ia de mana si-i vorbeste cu manie :
Stii tu cum zice diacul din ceaslov, la cununie ?
Zice-asa : «Femeia treb e sa se teama de barbat
Si de frica lui sa umble toata noaptea pe sub pat».
Dar tu ti-ai uitat de-aceasta, nu ti-a stat in gand diacul,
Caci de-o zi, de doua numai, s-a varat in tine dracul !
Dar aibi grije, caci pe dracul sa-l alungi usor se poate :
Domnul il scotea cu «vorba», eu cu «clestele»-l voi scoate !

Ai fugit in alta tara ? Goala casa mi-ai lasat,
Clevetindu-ma-n tot chipul ? Nu te-ai temut de pacat ?
Baga minte-n cap, nevasta, si nu te juca cu focul,
Ca de-i face-a doua oara, o sa-ti sune rau cojocul !
A tacut Constantin. Dansa inca stand numai tacea ;
Nu stiu ce gandea, sarmana, destul numai ca gandea,
Si scapand cateva lacrimi, a privit cu-nduiosare
Spre barbat, privirea asta insamna : sa-mi dai iertare !
Nu stiu ce-a ur mat de-aici ; cum au mai trait, n-am veste,
Insa stiu atata, cum ca
Am gatat cu-a mea poveste.