Prahova

Nu te mai intoarce-acasa!
Eu pe drum te voi petrece
Cu povesti si cu povete,
Voi canta a ta frumsete!
Lasa lumea ta, o lasa,
Tu frumoasa, eu voinic!
Vino-ncet pe-aici, iubita!
Ada mana, sa nu cazi
Peste pietrele din cale!
Tu tresari de fericita
Si-mbatata de viata;
Soarele-ti rasare-n fata
Haid-acum fugind la vale
Printre soptitorii brazi.
Ce frumos se-mbraca dealul
Cu flori rosii pe-unde treci!
Iti intampina sosirea
Muntii ce despart Ardealul,
Codrii vechi si plini de noapte,
Luncile cu mii de soapte.
Razi cu hohot la privirea
Negurosilor Buceci?
Uite-acum cat esti de mare,
Uite ce frumoasa esti!
Tu, salbatico-ntre fete,
Iata sate-acum in zare,
Prahova, sa fii cuminte!
Tine cumpat la cuvinte,
Stai si pune-ti flori in plete,
Mai frumos sa te gatesti.

Potriveste-ti parul bine;
Strange mijlocelul tau,
Pieptul plin ca sa-ti rasara!
S-or uita flacai la tine,
Si copile tinerele:
Sa vorbesti frumos cu ele,
Sa nu-ti scoata vorba-n tara
Ca tu esti crescuta rau!
Iata satul! E Azuga.
Tu auzi acum intai
Dulce vuiet de vioara
Haid,-iubito, haid cu fuga,
Sa jucam si noi chindia!
Cum te-aprinde veselia
Si cum joci tu de usoara,
Si-ai voi sa tot ramai!
Dar te mana-n lume dorul
Sa vezi lumea! Si tu fugi
Si te pierzi visand cu gandul.
Vesela-ti mladii trupsorul
Si la brau pui flori de vita,
Flori de crang pui in cosita
Si pe-alesul tau visandu-l
Treci prin vai, cu blande rugi.
Dar auzi! E plin pamantul
De rasunete! Pe loc
Un balaur cat un munte
Vine-nfiorat ca vantul
Cu o suta de picioare

Cu mugiri suieratoare,
Si-i c-un ochi de foc in frunte
Si pe nari el varsa foc!
Prahova navalnic sare,
Nestiind aceasta ce-i.
Pletele-i raman razlete,
Ochii plini de spaima-i are
Si cu pieptul gol s-arunca
Peste linistita lunca
Parul ei sunt valuri crete,
Spuma alba-i pieptul ei!
Te-ai speriat, frumoasa fata,
Galbena ce te-ai facut!
A fost tren, n-a fost balaur!
Plangi acum si, rusinata,
Pieptul plin, vadita taina,
Ti-l ascunzi sub larga haina
Si dai parului de aur
Tot repaosul pierdut.
Dar tu uiti curand! Si iara
Salti pe netedele lunci,
Si cu rasuri repetate,
Vesela din cale-afara,
Iai campiile de-a latul,
Si cand vezi deoparte satul
Bati in palme si pe spate
Capul gingas ti-l arunci.
Iat-o! Pe sub rapi inalte,
Ea cu hohote adanci

Fuge, parca-i urmarita;
Strange pieptul sa nu-i salte
Si pe dupa stanci dispare
Si tarziu, departe-n zare,
Lenesa si obosita,
Iese iar de dupa stanci.
Cateodata, manioasa,
Spumegand la cotituri,
Te azvarli vuind la vale
Dar asa esti mai frumoasa!
Ochii negri ti-i intuneci;
Si salbatica aluneci;
De-al tau vuiet gem in cale
Lunistitele paduri.
Stai! Tu simti un tremur rece!
Caraimanul, pana-n nori,
Sta pandind in cap sa-ti cada
Pe sub el daca vei trece!
Uite, parca-l misca vantul!
Sa ne-ajute Domnul sfantul!
Uite-acum, sa nu ne vada
Am scapat! dar ce fiori!
Dar de ce-ti astamperi pasul?
Prahova, de ce te miri?
De ce vezi, iti moare mintea
Si-ti intinereste glasul
Iata, vilele razlete
Cu ciudate turnulete!
Tu te-nchini pe dinaintea
Invechitei manastiri.

Vezi castelul in lumina;
Brazi trasniti pe dansul cad.
Si sub codru, visatoare,
Trece-n ganduri o regina
Palida e Carmen Sylva!
Al ei nume pomeni-l-va
Codru-n veci, c-a fost sub soare
Doamna codrilor de brad.
Sa plecam, frumoasa fata,
Sa plecam, ca zabovim!
Iata, Prahovita-n vale,
Ca si tine-o alintata,
Pribegind cu doru-i volnic!
Iata. Campina pe colnic,
Si Doftana-ti iese-n cale
Si noi tot calatorim.
Si-acum trenul cand mai vine
Nu te temi! Cu el in pas
Fugi alaturi, salti nebuna,
Razi de el, si el de tine!
El usor si tu usoara
Dar el zboara, zboara, zboara,
Si prin vai departe suna
Batjocoritoru-i glas.
Dar ce ai, frumoasa fata,
De ce-ti bate pieptul des?
Prahova, dupa movila
Pentru ce te-opresti mirata

Si pleci ochii? Colo-n zare
Un flacau frumos rasare,
E Teleajenul, copila,
Simti ca este-al tau ales.
Semne el cu mana-ti face;
Tu rosesti razand mereu,
Si razand te-neaca plansul.
Prahova, te las in pace!
Nu mai ceri a mea-nsotire,
Te-am adus pana la mire:
Mana-n mana tu cu dansul
Sa plecati cu Dumnezeu!