STEFANITA-VODA

Pamantu-n loc il framanta
Si spuma alb-o marita
Cu sange ros ce picura
Din stransele zabale.
Cand vrei sa-i afli, nu-i aduni!
Boieri, nu vi-e rusine?
Va vad asa de-atatea luni,
N-aveti acasa cai mai buni?
Ori cum? Boieri, sunteti nebuni?
Va bateti joc de mine?
E grea ocara ce ne-o faci
Spatarul ii raspunde.
Dar tara-i supta de haraci,
De greci nebuni si de cazaci;
Saraca tara, noi saraci,
Si cai voinici, de unde?
N-ai bani de-un cal? Ia calul meu!
Boierii-n tremurare
Dau slujbe-n gand lui Dumnezeu,
Spatarul sufla des si greu,
Se pipaie la cap mereu
Sa vada de-l mai are.
Maria ta, vorbim si noi.
Ei, las-o incurcata!
Va vad asa de rupti si goi
De latra cainii dupa voi!
Santeti boieri, ori martafoi?
Spatare, hai odata!
Si voda sare jos din sea,
De frau, fugaru-si tine.

Spataru-ngalbenit privea,
Vedea ce e, si nu vedea,
Spatarul asta n-o credea
Spataru-n urma vine.
Asa, jupane, esti cinstit,
Si-al tau sa fie darul.
Dar fraul nu! Mi l-am oprit
Si voda fraul l-a smuncit
Si-apoi cu fraul a lovit
Poncis in ochi fugarul.
Cu ochii-nchisi si fulgerat
De spaima loviturii,
Se nalta roibu-nviforat,
S-azvarle-n laturi si, turbat,
Ia campu-n goana, indreptat
Spre rapele padurii.
Se duce-orbis, fara stapan,
Cu vuiet ca furtuna.
Boierii-ncremeniti raman
Iar coama calului pagan
Cu barba bietului batran
S-amesteca, sunt una.
Boieri! Mai ziceti-mi apoi,
Ca voda nu v-ajuta!
Sunteti saraci, flamanzi si goi;
Dar fiecarui dintre voi
Eu am sa-i dau un cal de soi,
Ca-n grajd mai am o suta!