TREI, DOAMNE, si toti trei

Si rand pe rand veneau in sat
Si ieri si astazi cate unul
Din cei care-au plecat.
Si-ai lui intarziau! Plangand
De drag ca are sa-i revada,
Sta ziua-n prag, iesea pe strada
Cu ochii zarea masurand,
Si nu veneau! Si dintr-o vreme
Gemea, batut d-un gand.
Nadejdea calda-n el slabea,
Pe cat crestea de rece gandul.
El a-ntrebat pe toti d-a randul,
Dar nimeni stire nu-i stia.
El pleaca-n urma la cazarma
Sa afle ce dorea.
Caprarul vechi ii iese-n prag.
Ce-mi face Radu? el intreaba,
De Radu-i este mai cu graba,
Ca Radu-i este cel mai drag.
E mort! El a cazut la Plevna
In cel dintai sirag!
O, bietul om! De mult simtea
Ca Radu-i dus de pe-asta lume,
Dar astazi, cand stia anume,
El sta nauc si nu credea.
Sa-i moara Radu! Acest lucru
El nu-l intelegea.

Blastem pe tine, brat dusman!
Dar George-al nostru cum o duce?
Sub glie, taica, si sub cruce,
Lovit in piept d-un iatagan!
Dar bietul Mircea? Mort si Mircea
Prin vai pe la Smardan.
El n-a mai zis nici un cuvant;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos batut in cuie,
Tinea privirile-n pamant,
Parea ca vede dinainte-i
Trei morti intr-un mormant.
Cu pasul slab, cu ochii beti
El a plecat, gemand p-afara,
Si-mpleticindu-se pe scara,
Chema pe nume pe baieti,
Si se proptea de slab, sarmanul,
Cu mana de pareti.
Nu se simtea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri sa se simteasca;
El trebuia sa s-odihneasca
Pe-o piatra-n drum sub un zaplaz
S-a pus, inmormantand in palme-i
Slabitul sau obraz.
Si-a stat asa, pierdut si dus.
Era-n amiazi si-n miez de vara
Si soarele-a scazut spre seara,
Si-n urma soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau barbati, treceau femei,
Si uruiau trasuri pe strada,
Soldati treceau facand parada,
Si-atunci, destept, privi la ei
Si-si duse pumnii strans pe tample:
Trei, Doamne, si toti trei!