Vantul

El umbla ca la el acasa
Si-asculta fetele ce zic;
Mai rupe-n palme cate-un spic
Si rasfatat apoi isi lasa
Pe spate capul si nu-i pasa
De fete si de camp nimic.
Si printre spice el sopteste,
Vorbind aiurea si-alintat!
Si, cum se plimba-n lung si-n lat,
Cu fetele sa-mprieteneste
Si din copil sfiios el creste
Flacau intreg de sarutat.
Apoi ca-n gluma el le prinde
De maneca, si-aprins de dor,
Isi face joc prin parul lor,
In urma bratul si-l intinde,
Pe cea mai draga o cuprinde
Si-o strange catre el usor.
Tot mai aprins, tot mai aproape:
Sa te sarut, draguto, vrei?
Ce ochi frumosi ai, viorei,
Ca un intins adanc de ape.
De el nu-i nici un chip sa scape
Si-atata lucru-n urma ce-i?
Ea sta la pieptul lui pierduta,
Dintai cu ochii la pamant.
El zice-asa cate-un cuvant,

Ea zice trei si-l tot ajuta,
Si uite-l, uite-l c-o saruta
Ei, vezi tu, fetele cum sant!
El a crezut ca nu se poate,
Si iaca poti! Dar sa te tii!
E greu sa dai de capatai
Dar daca dai, merg struna toate;
Si fata mult nu se socoate,
Cand pierde mintea cea dintai.
El o sarut-acum pe salba,
Si fetele-mprejur se strang!
Dar e prea mult! Am sa ma plang
La toti vladicii, sa dau jalba!
Auzi, sa duci tu lume alba
P-un camp cu oameni, ca-ntr-un crang!
Ba ele-si mai desfac si sanul,
Si-n san el li se joac-acum
Il prind odata si-l sugrum,
Ca prea s-obraznici romanul,
Auzi, dar cine-i el, paganul,
Ca sa-mi sarute fete-n drum?
Nu stie nimeni de-unde vine,
Si capu-i sta la sarutat!
De-ar fi macar de-aici din sat

Voi, cati sunteti flacai ca mine,
Sa-mi spuneti voi acum, e bine
Sa faci ca vantul, nu-i pacat?
Adica stai! Ce fata moare
Dac-o saruti putin? Da zeu!
Cum as voi sa fiu mereu
Un vant si eu, in zi cu soare,
De-ar fi numai seceratoare
O fata pe care-o stiu eu!