E soare-n cer si cantec de clopote e-n sat
Biserica e plina de cei cari au plecat
Din zori si de cu noapte, din dealuri si catune
Sunt Pastele ! Vazduhul e parc-o r ugaciune,
Si totu-i sarbatoare pe deal si pe campii,
Cu flori si cu izvoare, cu glas de ciocarlii :
El, El da zilei farmec si farmec diminetii,
El mortii da repaos, da dragoste vietii !
Dar colo intr-o casa la margine de sat
Nevasta nu-si gasise nici vreme de-mbracat,
Nici loc macar de-astampar in ceasul Invierii.
Cu fata pustiita de vifor ul durerii
Ea sta-n genunchi de paza bolnavului culcat
In leagan. Capu-i vested ii geme razimat
De-o dunga rabdatoare, cu mainile sub dansul.
Ea, vesela de-a pururi, abia stiu ce-i plansul
In zilele fetiei, si-un gand o-nsenina
De cand e maritata : ca Domnul ii va da
O fata, dragalasa, cu ochii de cicoare
Ca tata-sau, si blanda si vecinic zambitoare
Ca ma-sa ! Puisorul ! Oh, bine ce va fi !
Si va zambi copila cand ma-sa va zambi,
Si una o sa-ndemne la ras pe ceealalta.
O vede mica-n leagan, si inima-i tresalta,
Si-i creste fata, creste, bujor si ghiocel,
Si uite-o cum se-ncearca sa steie copacel
Si balbaie si cade, dar rade si se scoala.
Ce vesela-i cand vine sa-si puie capu-n poala
La mama-sa si-ndruga cuvinte de-ale ei.
Si creste ca din apa, n-o vezi inalta ce-i ?
Cat masa e de nalta, si-ajunge la zavor
Si singura-si deschide, cand iese-n foisor.
O vede-n gand si rade si tremura nevasta
O, Doamne, tu esti mare, si dulce-i viata asta !
Dar a venit copila s-o-nvete cum sa planga,
Sa-i franga rostul vietii si sufletul sa-i franga
Prin zbuciumul durerii ; de doua saptamani
Copila mamei n-are rasuflet in plamani
De multa izbitura si nopti far-alinare.
Degeaba-i mai descanta, ca leac intr-asta n-are,
Si slujbele-s degeaba si macu-n asternut
Si vinerile ma-sa degeaba le-a tinut.
Si i-a citit si popa, dar nu i-a fost de sama !
Sub patr u evanghelii a stat sarmana mama
In brate cu odor ul, sub sfantul patrahil
Si tot nu prinde suf let sarmanul ei copil.
E singura. Barbatu-i e dus la liturghie.
E prea pacat de moarte ca nimeni sa nu fie
Din casa la-nviere, si s-ar fi dus si ea,
Dar azi se linistise copila si dor mea.
Cum sta asa pe leagan cu fruntea pe o dunga,
O-nvinge oboseala si fierberea-ndelunga,
Pe-ncet ea-nchide ochii : e cald si e frumos
Si-n geamuri bate cerul cu soare si miros,
Si ea de nedormire e galbena si franta,
Si-i liniste-n odaie, si clopotele canta
Ah, iata cum alearga de-a lungul unui plai
Copila mamei, alba ca ingerii din rai
Si capul mic si vesel pe spate si-l arunca !
E liniste pe dealuri si cantece pe lunca
Si fete-n haine-albastre, ca cele de-mparat,
Se joaca-n scanteierea vazduhului curat
Pe sus, naluci fr umoase cu fulgere incinse.
Copila mamei-n zarea campiilor intinse
Tot face semn sa vie si mama-sa la ea.
Si mama pleaca grabnic si parca se ducea
Pe sus, plutind pe aripi, si nu putea s-ajunga !
O tint-asa de-aproape si-o cale-asa de lunga !
Dar uite-acum ! Din vale vin popi, cadelnitand,
Si-n capetele goale crestinii vin cantand :
Sunt toti batrani ca vremea, iar preotii nainte
Sunt mai batrani si canta, dar slabele cuvinte
Abia rasar din gura s-apoi pierdute mor
Prin barbi tremuratoare ; iar cantecele lor
Rasuna ca din pesteri, fac vuiete-necate
Ca plangerile toamnei prin frunzele uscate.
Si mama-si face cruce, s-apropie un pas
Dar cand zareste mortul ramane fara glas,
Copila ei pierise, si-o vede ca-i aproape,
Copila e sub giulgiuri si-o duc ca sa i-o-ngroape
Ea sare buimacita si-apuca vrajmaseste
Copila, o ridica din leagan, o priveste
In ochi : ei sunt de sticla si morti ca de pamant,
O tine sus, dar capul copilei cade frant,
O scutura puternic, ca-n suf let sa-i patrunda,
Cum tii de piept pe unul si-l scuturi sa-ti raspunda,
Si-o strange furtunatic un urlet a gemut,
Era durerea mamei, ca ei i s-a parut
C-aude roata morii si roata sta deodata.
Se uita lung in giur u-i, se-ntoarce-nspaimantata,
Cu ochii plini de vifor, cu sufletul patr uns
D-un fulger : parca vede in cas-aici ascuns
Dusmanul ei, hainul, ce vine sa-i sugrume
Barbatul si copila, pe dragii ei din lume.
Sa nu ne lasi, maicuto ! ii zice de la piept
Copila ei cea moarta, Nu, nu ! raspunde biata,
Te apara maicuta, pe tine si pe tata !
Si strange-apoi copila la sufletul ei plans,
Ca moarta sa nu fie, murea de-atata strans,
Si iese cu ea-n brate, spre sat apoi s-abate
Cu ochi asa naprasnici, cu mainile-nclestate,
Alearga, tine drumul bisericii, si-n dr um
Se dau crestinii-n laturi, cr uciti, ca vad acum
Ce n-au vazut in viata : vad groaza si pacatul
Dar ea alearga-ntruna sa-si apere barbatul,
Caci el acolo-i singur, si daca va sosi
Dusmanul inainte, ea nu-l va mai gasi.
Cucernici stau crestinii, in pace si iubire,
Smerit plecand genunchii si limpedea privire,
Iar clopotele canta ; d odata ei tresar :
Ea vine, parca-i vifor, de flacari ochii-i par,
Navalnica s-azvarle sa-si faca dr um cu sila
Si spaima face vuiet si jalnic tipa mila
Din tinda-ndesuita de-o lume de femei.
S-abat in doua laturi crestinii-n dr umul ei,
Nauci de fara-vestea urgiei care-i bate.
Cu ochi asa naprasnici, cu mainile-nclestate
Pe piept, ca o naluca visata de-un nebun,
Desculta, nedormita, si hainele ei spun
Ca nu e semn a bine, ca-i blestem si pierzare,
Pedeapsa peste dansii, in ziua asta mare.
Ea insasi buimacita in jur ul ei privea,
Caci isi pierduse capul si nu-si mai pricepea
Cararile ; in fata barbatului, pierduta
Privea intr-alta parte, el mut si dansa muta.
Iar cand el zise-n urma : E moarta ? Ca din dr um
Un om grabit, ea silnic raspunse : D-apoi cum ?
Se-ntoarse-apoi cu spaima, izbita ca din mana ;
Ardea de-ntunecata privirea ei pagana
Si buzele-i jucara de-un tremur fioros.
Vazuse cr uci si facle si chipul lui Christos,
El azi omoara moartea cu vecinica viata,
E sfant si e puternic, si sta aici de fata
Cu mine si cu tine, ca toti suntem ai lui :
Iar daca plangi el tace ; sub paza-i de te pui,
El tace ; si durerea cand urla si te face
Sa r upi pamant cu dintii de mult amar, el tace !
Si ea, lasand copila din maini, a ridicat
Cu vuiet pumnii-n aer : Da, cat nu l-am rugat !
Lui cantec si tamaie, lui rugile si plansul,
Lui preoti si biserici si toate pentr u dansul !
Ca zece bani de are un biet de pe carari
In loc sa-si ieie paine, ii da pe lumanari,
Pe fumuri de tamaie ; el toate ni le cere
Si-n schimb ne da-ntuneric si foame si durere.
Murisera crestinii in jur de-acest cuvant,
Iar preotul din mana scapa paharul sfant,
Si sta cu ochii-n aer si galben ca paharul :
Parea ca s-aprinsese de trasnete altarul.
Dar cine-l pune oare sa fie Dumnezeu ?
Copilul lui e colo, si-aici copilul meu :
De-al lui ii pasa numai, de-al altora ce-i pasa ?
Lasati-ma ! E moarta, si uite-i, nu ma lasa !
Cu vuiet ea s-azvarle, dar zece maini o tin.
Ea plange, tot altarul de hohot este plin,
Ea tipa si scrasneste si bate din picioare,
Dar alte zece palme pe gura-i pun zavoare.
Asa-necata urla, la Christ catand mereu ;
Copilul lui e colo, si-aici copilul meu :
De-al lui il doare numai si iarasi e curmata
De mainile-ngrozite, de multe maini deodata,
Si multi se dau in laturi si multi se-ngramadesc,
Iar Christ ramane singur, caci toti acum privesc,
La zbuciumul durerii : de multi incercuita,
Maniile slabiei o fac mai zvarcolita,
Si-o clipa, mantuindu-si vorbirea, de sub maini
Ca fulgerul se-ntoarce spre-altar cu ochi pagani
Si geme ca jungheata : De-al altora nu-l doare !
Pe-al lui sa si-l invie, pe-al meu sa mi-l omoare !
Au scos-o cu puterea. Pe drumu-ndelungat
O duc acum pe brate, caci n-a mai incetat
Sa tipe-n zvarcolire, lovind pe cei ce-o poarta.
Barbatul ei in ur ma, avand copila moarta
La piept, e dus cu gandul si vine-ncet si trist,
E soare-n cer, puternic si mandru, ca un Christ,
E liniste pe dealuri si, ca o ruga sfanta
Trec soapte prin vazduhuri, iar clopotele canta.
E ziua veseliei, cu glas de ciocarlii,
Cu zambete si jocuri si rasuri de copii,
Caci azi invie Domnul, iar Domnul este mare,
Si nimeni nu cunoaste ascunsa lui carare !
