Golgota-si urca-n noapte pustia catedrala, Iisus, pe trista culme cu cerul a ramas: Cu moliciunea unei tulpini infipta-n vas Din gatu-atins de luna ii cade fata pala.
Departe scanteiaza orasu-ncins de ziduri. Ard torte pretutindeni; ospete largi se-ntind. Batrani, femei si tineri, cat mesele-i cuprind Adulmeca mireasma ce fumega din bliduri.
Si falcile dau goana si muzicile canta.
«Sa bem pentru-mparatul eternei inaltimi!»
Si buzele aprinse, lucite de grasimi,
Din cupe-adanci in spasmuri de hohote se-avanta
Si toti, din fiu in tata, de-a-valma prind sa spuie:
- Eu l-alungai cu pietre! - Eu numai l-am ciupit
- Ba eu i-am rupt vesmantul! -
Eu rana i-am largit!
- Otet i-am dat! - Eu spinii! - Eu l-am batut in cuie!
Doar albele fecioare din pleoape trist adie; Si-n timp ce creste larma ies palide in prag Suspina lung, cu ochii spre dealul dus si vag Pe care crucea-n luna imaginea-si subtie.
Si ca o razbunare ce si-azi razbuna crima, In sanii calzi si fragezi ce neamu-l fecundau - Adanc infiorate - fecioarele sorbeau Paloarea-n care luna invaluia victima!
|