| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Buzele mamei de Grigore Vieru Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Omul
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului George Gregorian
|
|||
| (Poezii) | |||
|
|
|||
| Esti Tatal meu! Te simt din tot, din toate Ce-n cale imi surad, infrigurate Vorbind cu adancimile din mine. Esti Tatal meu! Suprem si pretutindeni si-n oricare. Cu mainile intotdeauna pline De dimineti si de amurguri clare; Cu mainile din care se revarsa Gramezile de roua si de mana, In campul gras, in valea diafana Si pe pustia arsa. Esti Tatal meu! Suav ca o imbalsamata creaca, Frumos cum nu e nimeni sa te-ntreaca! Maret si de splendori atat de greu, Ca aripa imensei fantezii Cu care orice granita o smulg, Pe-ntinderile Tale aurii Cand prinde a se avanta, Se clatina si-n nesfarsirea Ta Se sterge ca un fulg Sunt fiul Tau Tu singur cu-ale Tale: Cu graul si cu apa si lumina, Cu gurile aceste dulci, mereu Mi-o spui ademenindu-ma in cale: «Esti fiul Meu!». Sunt fiul Tau! Suit din radacina Ce freamata din Tine toata, Umil si slab si pacatos si rau, O, spre rusinea mea, sunt fiul Tau, Copilul celui mai de seama Tata! Tu cer, Tu stralucirea, Tu cel sfant, Iar eu o biata dara de pamant! O, nu Te-ntreb de ce sa fie-asa N-am dreptul caci sunt toate ale Tale. Din mana Ta mananc, dintr-insa beau Desi de-ar fi sa-mi spui candva: «iti iau Aceste toate», cald as lacrima, Dar ti-as raspunde: «Ia-le!» O, nu Te-ntreb. Din spatiul infinit Nu eu va fi spre mine sa Te-atiu! Si pentru-atati si-atati ce-au patimit Pe umedele timpurilor cai Splendoarea de a fi copiii Tai, Ar fi tarziu! O, nu Te-ntreb! Stapanul, Tu, ai vrut Sa fiu ce sunt; si zarile inalte De raze si parfum le-ai scuturat Pe trupul meu, adanc m-ai scanteia! Ca nimeni sa ma nasc. Si m-am nascut Sa sufar mai presus de celelalte Si poala mai plecat sa Ti-o sarut! Asa m-ai vrut! Si-apururea as sta Cu subredul meu trup de-o zi Tacut si-ngenuncheat sub voia Ta. Tacut as suferi Durerile marunte ce-l framant'. Dar tot in trupu-acesta de pamant, Mai sus de ce ma doare efemer. In negura si-n fulgere de gand, Mi-e sufletul! Mai sus de biata lacrima de rand, Spre Tine el se zbuciuma, gemand Sub toata departarea dintre noi! Deasupra-ntaranatelor nevoi Si plin de tot adancu-mi pamantesc, - Puternic si sarman - Deslantuie in mine-un uragan. Si uraganu-acesta-n care cresc Si ma ridic, Stapane, Ca pulberea la glezne imi ramane Abia ca un parau; Deslantuirea-aceasta fara frau, Nemarginirea-aceasta de fiori Pe-ntinderile carei, Tu larg invaluindu-Te cu sori Surazi in nemiscarea departarei: Inabusirea-aceasta ce-o destind Din tot ce-si plange-n mine oropsirea, in care ma inalt ca sa-Ti cuprind Genunchii si iubirea; O, nebunia-aceasta ce se-atine Si tremura si pururea Te vrea Pe Tine, doar pe Tine; Minunea-aceasta umeda, fierbinte, Mereu mai sus pe luciul ei ma ia, Dar Tu ramai mereu mai sus de ea Supremule Parinte! Si-n golurile ce din mine gem Nemaistiind de unde sa Te chem, in golurile-acele fara zare Raman pierdut cu-aroma ce Ti-o sui; Si respirand neantu-n care-apui Ma legan ca o floare |
|||
Pune poezia Omul pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |