Cheile

Nimic n-aveam ce incuia,
Nici ce descuia.
Nu stiam de lacate,
Zavoare si multe de toate.
Legatura mea de chei
Avea glasuri de clopotei.
Ciripeau cheile bine,
Ca vrabiile de pe coline.
Sunau, sunau, ca-ntr-o colinda,
In curte, pe uliti, in tinda.
Am alergat mamei sa-i spun
De marile lor minuni.
Dar mama nu mai era.
N-a mai ajuns vestea mea
Cheile! Atatea chei!
La plecare-n zori, ehei,
Mi-a dat tata niste chei.
Incuie usa de la intrare,
Garderoba-n casa-mare .
Am incuiat usa, portita,
Dulapasul si ladita.
Nu cumva talharii roata
Sa ne scoata averea toata.

Am inchis in sopron o catea,
Ce-a pierit de foame, vai de ea.
Am inchis o gaina in cotet,
La usa am pus doua lacati.
Am astupat si cismeaua,
Ca s-o n-o spurce haimanaua.
Pe culme-n graba am urcat
Si soarele l-am incuiat.
Am ascuns cheile sub stresini,
Sa nu le afle megiesii.
Mi-am oblonit sufletul, in mine,
Sa nu-l descopere nimeni.
Si m-am simtit singur ca un caine,
Priponit intr-un colt de gradina.
Am alergat tatei sa-i spun
Patarania cu amaraciuni.
Dar tata nu mai era.
De-auzit, nu ma auzea
Cheile! Atatea chei!
Intr-o vreme intr-un vis
Bunica mi-a zis:
Nepoate, ia un ulcior,
Ada-mi apa de la izvor .

Mergeam pe carare in valcea,
Izvorul in soare lucea.
Cu cheile lui, cu cuvantul
Destupa glia, pamantul.
Iar sus ciocarlia canta,
Pe scari de peruzea suia.
Cu cheile ei, cu graiul
Deschidea cerul si raiul.
Prin faneata albina robotea,
Nicaieri nu hodinea.
Cu cheile ei, cu harul
Alegea floarea, nectarul.
O zana veni din padure
Cu cheile zanganind usure.
Mi-a deschis pieptul cu cheile ei
Din care-au zburat porumbei.
Cu apa-nenceputa-n ulcior
Inapoi am pornit-o de zor.
Acasa sotia era.
A ras de patania mea
Cheile! Atatea chei!