Anii mei au crescut ca livezile, hoinari,
Din fragede mladite de vis.
Casele de nisip, rupte de vanturi, n-au fost tari
Si-n fiecare loc o zare au inchis.
Fantanile trecutului, de clestar, nu seaca,
Nu toate stelele se sparg in copilarie.
Iata-le, stralucesc cu-aceeasi mare bucurie.
Asculta-le, bat in amintiri, ca o toaca.
O rana pe trunchi, taiata candva, e o carte.
Un cuib de randunici sub stresini e o viata.
Parca pamantul s-a prabusit in ceata.
Totul asa-i de aproape si departe.
Du-te, batranule, si rascoleste livezile.
Cauta umbrele tale. Poate duzii
Le poarta in chip de omizi. Vezi-le, vezi-le.
Toti pitigoii anilor, pe uliti, auzi-i!
|