Tasnesc arcade limpezi de linisti dimineata,
In parcul unde podul se dedubleaza-n apa.
Din adancime ierburi visarea isi dezgroapa
Si moarte zacaminte hranesc cu lapte viata.
Se mai cunoaste astazi ca ieri a fost furtuna?
Hartii, de vant purtate, zac, triste, langa porti,
Iar prin tufisuri, unde vitralii se aduna,
Tacerea giulgi asterne domol ca peste morti.
S-au smuls din radacini
Atatea flori candide cusute cu lumini.
S-au devastat boschete si multe ramuri frante
Se balanseaza-n aer ranite ca de flinte.
Nu-i nimeni sa paseasca pe vechile poteci
Si sufletul acesta, cu maini usoare, reci,
Sa-l faca nou. Iubito, nu-i nici un gradinar,
Ca parcul sufletului sa-l randuiasca iar.
|