Intoarcerea lui ulise

Fosnesc in preajma rodii-ntunecate,
Incolo nici un glas de om pe mal.
Doar umbre multe si lumini aprinse,
Si cantece la curtile din deal.
Deodata il intampina un caine,
Ce schelaie, se gudura pe drum.
Vai, Argos, esti jigarit ca mine,
Aproape orb, dulaul meu iubit!
Si cade cainele pe iarba fara viata,
Indata bruma mortii l-a-nvalit.
Eumeu, porcarul, il mai stie oare?
Ce spune lumea despre el? Ori l-a uitat?
Ii pare ca imprejurimea, chiar si cerul,
Sunt altele, aproape totul s-a schimbat.
La vatra sta incovoiat batranul
Si-si pregateste cina lui pe foc.
Arunca o privire ca la oaspe
Ce vine de departe, flamanzit.
Mai sezi pe scaunel,
Am pus mancarea la incalzit
Nici o emotie, nici o miscare.
De-asupra flutura amurgul lin.
De-atatia ani multi nu mai sunt in viata.
Din vitele de ieri cresc alti voinici.
L-asteapta Penelopa, dar carunta.
Cum zboara-n larg un stol de randunici,
Asa privirea i se pierde-n zari mereu.
Mai bine Telemac sa ieie carma tarii,
Decat zanaticul de taica-sau.

Eumeu ofteaza.
El parca vede-n negura lumini.
E-n fiecare cate un Ulise,
Adauga Eumeu cu un suspin.
Ulise ia toiagul, merge pe carare.
Traieste ca-ntru-un vis de necrezut.
Eumeu nici n-a ghicit cu cine sta de vorba.
Ca pe strain din prag l-a petrecut.
Ce-i trebuie acum cunoastere, scrutare
A unor adevaruri efemere, drumul greu
Ce i-a cazut prin insule ciudate?
Ah incercarile de bine si de rau!
Aude o falfaire de aripe.
O cotofana drept pe umar i s-a pus.
Il striga: Ulise! Ulise! Ulise!
Ea singura ce numele i-a spus.
Pribeag se intoarce la vatra
Ca o epava neagra, solitara.