Pe cararea cu ghiocei o creanga
Se pleaca inspre mine vaporos.
Ce vrei? am intrebat-o mirat
Si-am simtit o raceala de sarpe in piept.
Elegia fagului din Gradina Spaimei
Leagana deasupra apei o priveliste de ceara.
Nu stiu: om sau negura,
Acest muncitor agatat de curea?
Bruma-i bate fata,
Din sunet de trestii o bura de cantec.
Hai covali voinici, obloniti cu ceata
Razvratitul!
Nimeni sa nu afle ce-i in dosul ochilor.
Au ramas ursuze: fier, ciocan, sirena,
Simfonia laminoarelor, energii.
Muri, infratit cu singuratatea lumii,
Langa viorile pamantesti un adaos, o cadenta.
Creanga de frica tacea.
Creanga n-a fosnit, n-a strigat:
Esti flamand? Aprinde orasele!
Straniul dor, netalmacit, pali.
Pentru cine de-acum racoarea fantanilor?
Pentru cine mierla in padure?
Toate-au cazut undeva in apus,
Melodii minerale.
Si eu am murit, si eu de mult am murit.
In imaginea omului atarnat in vazduh
Este umbra din roua celui de-al doilea
suflet al meu,
Si aceasta n-are cantec, n-are vant, n-are trup.
Pe cararea cu ghiocei o creanga
Se pleaca inspre mine, rugator.
Ce vrei? am intrebat-o invins
Si am grabit osanda pasilor pe colina.
|