Porumbeii lui frant

Zgaiam ochii si eu, dar odata m-a tras de urechi:
Nu pune mana, scarna!
Dupa razboi, in orasul spart ca o oala,
Printre ruini l-am vazut pe Frant, in piata.
Purta cojoc tivit cu flori si caciula moale,
Si langa el muierea, o izma margareata.
Stateam de vorba cu doi soldati, unul in carje,
Cand Frant m-a strigat cu voiosie in ochi:
A, musteriul meu vechi! Tovarase, bu jur, noroc.
Chit ca n-avea medalie, avea vocile darze.
Bobotea prima toamna de dupa razboi.
Doream o cana cu must, un strugure de poama
Frant, de langa tejghea, ma chema inapoi:
Mai, oame! Nu te scumpi, mai oame!
De s-ar putea si peste o mie de ani, va spun,
Frant scula-s-ar din mormant si ceata:
Tot sa flusture prin aer cu prajina de alun,
Tot cosuri de pasarele sa le care la piata.