Printul

Inainte Xerxes batea marea
Cu toiegele
Ca sa-i stapaneasca legile,
S-o puna in obezi.
Unde-i acum?
Numai cuvantul nu-i fum,
Cu cinste ramane
Sa-si duca lumina.
Scrisorile
Iasca si stramurare sunt.
Cantemir a adaugit:
Dar si cuvantul de adevar,
Curat si nezugravit,
Cere fapta, simtire,
Mai intai
Sunt cele vazute si auzite,
Apoi
Sunt cele nevazute si neauzite,
Pe care se cere a le ghici,
A le adulmeca
Sub semnul intelepciunii.
O troica se arata
Peste Neva inghetata,
Nu multa vreme trecea
Si din ea cobora imparatul.
II
Au purces saniile una dupa alta
Ca niste caravele cu panze umflate.
Troicele au fost bine alese, sprintene,
Zurgalaii sunau cu clinchet zglobiu.

In frunte zbura Petru, cu Maria alaturi.
Striga ceva, arunca din cap fluturand.
Un mascarici pe cal s-a luat dupa dansul,
Sufla in surla din toti bojocii.
Apoi si Mensikov cu tarina Katerina,
Cancelarul Golovkin si amiralul Apraksin.
In timp ce troica alerga prin nameti,
Alergau si gandurile lui Cantemir,
Se alcatuiau ca degetele de la mana:
Cum se alcatuiesc in natura,
Cum poarta albina samanta si sulita,
Mierea si fierea tot intr-un pantec .
III
Era tocmai amiaza in cerul de var.
Saniile se opreau, brumate de ger,
In fata palatului lui Cantemir.
Alaiul urca scarile, in glume si ras.
Cantemir mi-a zis:
Imparatul a pus ochiul pe Maria.
Imi pare o dragoste mare se-ncheaga.
Toate, doinasule, se-ncep cu cunostinta inimii.
Drept ai grait, Maria Ta, serenisime,
Dalba fiica ai, floarea campului,
Rupta din soare de mana raposatei Casandra.
Cu linul meu suflet i-as doini si eu
Cantemir s-a uitat la mine piezis,
Asijderea precum tatal sau Constantin-voda

( om viteaz si cu sfat bun ),
Carele intr-o noapte cu luna
Langa o fantana parasita
I-a luat capul lui Velicico-hatmanul.
Fulguia cu raze usoare
Si cu miresme de ghiocei, sub soare!
Tril trist de pitigoi si cintezi.
Zapezi. Pretutindeni zapezi!