Lui M. Ciurlionis
Ce asculti, copile, colo-n deal? Ce muzica senina?
Abia respiri in fata papadiei atipite.
Cling, cling, bureaza vesel flautele nevazute,
Horiri de buciume rasuna-n aerul de vara.
Din turnuri singuratice, invaluite-n ceata,
Bat clopotele de arama lung, de vant atinse.
O poarta se deschide-n vis, prejur cetate, pacea.
Si canta lumea, se revarsa la cel pod de roua.
Catargele cu panze vin din larg?
Nu-i sarbatoare?
Atata zvon de tampene si surle, fara margini!
Elitra si-o incearca gazele, sorindu-se pe ramuri.
Turliu, turliu, se zbenguie si rade ciocarlia.
Ce-a fost pe-aici candva?
De ce-i impajastit pamantul?
Raigardas vechi oras,
demult ce-i prabusit in tarna:
Bogat prin temple, bolte zugravite, chihlimbare,
Vestit prin mesteri nazdravani
si lautari de doine.
Traia orasu-n iurese de clinchete voioase:
Suna securea cand se infigea in lemnul tare,
Suna si dalta-n marmura, si coasa prin faneata,
Suna ciocanul pe ilau, cum ceasul vietii bate.
In zurgalai caruta rosie cu bivoili rosii
Tragea la nunta norocoasa sau la moartea trista.
Invatul pruncului era cu canticel de leagan
S-a prapadit Raigardas in pamant,
la fundul marii!
Pe tarmuri unde Egli isi asteapta indragitul,
Iar imparatul apelor n-a mai ajuns s-o vada,
Si graiul celor morti
si vocea celor vii, necunten,
Se intretaie, scapara, ca-n lumea cu ecouri.
Copile, muzica nu moare, luneca pe raze.
Ghiocul tau, din care marea s-a retras, auzi-l.
Raigardas ti-a lasat minunea sunetelor sfinte.
Si Pasarea Codalba ce te striga de pe culme.
|