Soltuzul graur

Din Bizant tot vin la tine
Greci in straie de matase,
In carete lucitoare
Si cu daruri de la Poarta.
Caravele genoveze
Fac tot drumuri lungi si grele
Pana la Cetatea Alba,
Inchinandu-se lui Voda.
La Suceava vin atatia,
Din atatea-mparatii,
Cu vestiri si cu voroave
De la craii altor tari.
O, Moldova, esti aleasa
Sa impodobesti pamantul,
Caci asa se face voia
Domnului Mariei-Sale.
La Suceava, la Suceava,
Pe cel drum, pe cel colnic
Asternut cu brume sure,
Se grabesc doi calareti.
Caii-i duc de sapte zile
Si de sapte nopti la rand,
Ca asa a fost porunca:
V-au poftit, nu pregetati
Cel batran, Soltuzul Graur,
Stie drumurile toate,
Soarbe zarile cu ochii
Si zambeste sub musteata.

Tanarul, feciorul Iorgu,
Pare ager ca si tatal,
De i-a stat ca unii munte:
Umbra, cerului: luceafar.
Amandoi vin in cetate
De departe, de la munte.
Strajile ii lasa-ndata
Domnul ca sa-i priimeasca.
Stefane, Maria Ta!
Cade Graur in genunchi,
Sarutand cinstita dreapta,
Ne-ai chemat cum scrie-n carte
Voda, asezat in jilt,
S-a inseninat la fata
Si-a binevoit sa zica,
Lung uitandu-se la Iorgu:
Are cusma de voinic,
Dar nu-i mare pentru dansul?
Si se tine de matale
Ori mai mult de caprioare?
Spune Graur: Stie arcul
Sa-l intinda intr-o harta,
Ca la noi copiii-nvata
Jocul aspru-al bataliei
Sta pe ganduri Stefan Voda.
In cetate vin trimisi
Cu negot ori dupa zapis.
Unii vin, iar altii pleaca.

Capitane, zice Domnul,
Pregateste-n asta luna
Tot ce ai in Gura Vaii:
O sa facem vanatoare.
II
Pe o vale-nrourata,
Ca pe crangul cerului,
Insirate stau in soare
Casele din Gura Vaii.
La o margine de codru
Sunt curti mandre si bogate,
Da-ntr-o curte cine sade?
Sade Ana, mandruleana.
Cu cosita despletita
Si-n ilic facut in floare,
Cu ochi negri de vadana,
Toarce caierul de lana.
Langa dansa cine sade,
Cu topor la braul rosu?
Sade Graur, rezemat
Intr-o ghioaga colturoasa.
El din gura-asa graieste:
Maine voi porni la cale
Vanatoarea cea domneasca
Si ma zbat cu gandurile.
Voda singur hotarat-a
Sa grijesc de tot alaiul,

Ca stiu drumurile toate
Pe lumina stelelor
Cu noroc va fie-n toate,
Dar mi-e inima in cumpeni.
Cum ma lasi asa, stapane,
Sa te-astept si sa ma zbucium?
Plange Ana si-si ascunde
Chipul ei frumos in palme.
Simte ca-i de-odata slaba
Si la fata ca-nnegreste.
Graur o mangaie-n treacat,
Navalit de ganduri multe
Ii saruta obrajii umezi,
Gadilind-o cu musteata.
Lasa lacrimi, ca-i mai bine
Sa-ti aduc negoturi scumpe,
Vei primi ce se cuvine
Unei tinere vadane:
Si basmali si feregele,
Si papuci italienesti,
Si inele de la Kaffa,
Si cercei din Tarigrad
Trece vremea. Graur merge
Sa incalece pe Murgu.
Bate vantul valurele,
Frunza-n codru se rareste.

Colo sus, in dealul mare,
Este-o turma de barate.
Dar la turma cine umbla?
Umbla Iorgu, doine canta
Cine stie dorul lui
Pe tapsanul muntilor?
Canta fluierul de jale
Sus in cerul zorilor.
Numai Ana il aude
Si-l intreaba-ncet pe Graur:
Va pleca si Iorgu-n codru?
Se-ntelege! spune Graur.
III
Se intinde, se asterne
In padure toamna sura.
Si un corn departe suna
De vuieste in prapastii.
Borangic e pedelaturi
Si-n poiana numai pace,
Curg izvoare-n grohotisuri
Revarsate printre brazi.
Flori de bruma, umezeala
Pe carari au napadit
Si prin palcuri de mesteceni
Asfintitul se prelinge
Ce-i in Gura Vaii larma
Si nelinisti de odata?

Au nu-i tabara de lupta
De-i atata lume-aici?
Impreuna cu Domnia
Au pornit la vanatoare
Slujitorii si razesii,
Vreo patru sute oameni.
Colo-n munti pierduti in neguri
Bouri sunt si ciute repezi,
Intre cetini si ponoare
Traiul lor se potriveste.
Dar tepusele si arcuri
Teafara nu lasa prada,
Voda are vanatori,
Capitani si soti de sama.
Dintre ei, Soltuzul Graur,
Stiutor de drumuri toate,
Merge-alaturi cu feciorul
Si-l povatuieste-n cale:
Du-te, Iorgule, la stanga,
Pana-n muntele Oieru,
Unde Repedea-si incepe,
Dintre stanci si fagi, izvorul.
Si-apoi Cumpana urca-vei
Ca sa vezi poteca-aceea:
Nu s-a prabusit de ape,
S-ar putea sa trecem caii?

Tu din corn sunand vesteste
Semnele de la parau.
Noaptea pare-a fi senina
Si vanatul cu noroace
IV
Din camari albastre tainic
Inaltimile se lasa,
Impanzite-n fir de stele
Peste plaiurile noastre.
Intr-al doilea ceas al serii
Cine suiera-n padure?
Calator grabit de doruri,
Cine trece prin bradet?
Calaretul pare singur
Si din cale nu s-abate.
Pana unde vrea s-ajunga,
De ce Murgu-i plin de spuma?
Se vad rapi intunecoase
Si-n afundul lor voinicul
Simte-al fiarelor nesomn.
Nu-s primejdii pentru el?
Pe sub bolti pe crengi s-apleaca
Iorgu, tanarul fecior,
Si-n poiana din Oieru
La izvor si-adapa calul.
El mai suira o data
De s-aude rascolind

Ca un bici, ca o chemare
Au pe cine il asteapta?
Ai venit? sopteste Ana,
Si-l cuprinde, si-l saruta.
Amandoi se pierd in codru,
Fermecati de visul lor.
La un schit rasuna toaca
In acea singuratate,
Plini de care sunt si muntii
Si cararile ascunse.
Calu-i duce, ei sa poata
Povesti a lor iubire,
Ceru-i siniliu, si luna
Se stravede-mbourata.
Nimeni n-ar sti unde-i mana
Dorul inimii vrajite;
Pe aici trec doar ciobanii
Cand cu turmele coboara.
Ah, mi-e teama ca batranul
A ghicit iubirea noastra
Ea suspina si se strange
La voinicul piept al lui.
Iorgu tace, dar in umbra
Nu se vede chipu-i galben.
O priveste cu durere
Si nu vrea sa se desparta.

Pana trece vanatoarea
Hai departe sa fugim
Ea-l mangaie si-l dezmiarda,
Parca simte ca-l va pierde.
Eu de dorul tau ma zbucium,
Dar curand vom fi-mpreuna.
Cel ce-mi este astazi tata,
Maine dusman o sa fie.
In dumbrava din Oieru
Ei vorbesc nestingheriti,
Numai boltile-si stramuta
Cumpana spre alt hotar.
Nestiind ce-i mai asteapta
In viata lor de patimi,
Tinerii s-afunda-n codru,
In a lui singuratate.
Ei se duc, uitati de lume,
Fericiti ca niciodata.
Numai crengile padurii
Le stiu dragostea ciudata.
V
Zorile abia mijira,
Graur vine drept la Ana.
N-ai vazut trecand pe Iorgu?
S-a pierdut fara de veste
Ajungand cu vanatorii
In dumbrava din Oieru,

In zadar mi-era chemarea
Cornul lui ca sa-mi raspunda
Ana sta lina, malina,
In broboada si ilic,
Par legat de a catare
Cu cordica de matase.
Ah, el o priveste tinta
Parca vrea tot adevarul,
Graur tine mana-n brau
Si la brau e buzduganul.
Acum orice ar raspunde
El viata-i va rapune.
Are arme ghintuite
Si privirea tulbure.
E racoare ca fiorii
Au -o dintr-odata?
Negura-i pe deal ca ochii
Nu mai vad ca inainte?
Bate apa malurile
Ori se zbate inima?
Cad in cranguri frunzele
Ori se lupta gandurile?
A intrat aseara Iorgu
In chilia mea, stapane.
De-ar intra chiar o furtuna
N-as schimba a mea credinta.

El mi-a spus fara hatrie
C-ai plecat pe totdeauna
Sa ramai intr-o cetate
Undeva la asfintit.
De copila sunt sfioasa,
Ca o floare primavara,
As trai in asteptare,
Impreuna cum vorbisem.
Dar voinicul drag imi cade,
Lui viata mea se-ncrede
Iarta-ma, stapane, acuma
Vrea voinicul sa ma fure
Sta Soltuzul, nici nu poate
Ca sa-i creada pe cuvant.
E-ncruntat Soltuzul Graur
Si-n priviri intunecat.
Ce-a spus Ana? Ca feciorul
A-ndemnat-o la iubire?
Dar mai bine ea sa piara,
Decat Iorgu sa se piarda!
Parca zboara randunele
Ori s-ascunde vulpea hatra,
Asa Ana il imbie
La o tainica poveste.
El pricepe intelesul
Vorbelor ce n-au fost spuse.

De la brau a scos hangerul
Si s-a stins viata Anei.
Si cum parul se deznoada
I se pare ca-i un sarpe,
Si cum ochii inghetara
I se pare ca-i un demon.
Frunza toamnei suna aspru
In livada cea pustie.
Pleaca. Buciumul rasuna
Unde-n munti e vanatoarea.
VI
Raza soarelui patrunde
Chipul marelui pamant.
Si din cer in Gura Vaii
Bate drumurile toate.
Pe cararea dintre paltini
Vine Iorgu fluierand.
E un cant de voinicie
Ori sagalnic, de iubire?
De-ai vroit o viata-ntreaga
Sa petreci si sa te bucuri,
Din prihana zilei lasa
Incantarea acestei clipe.
De-ai crezut in vesnicia
Si in farmecul iubirii,
Din durerea zilei uita
Intalnirea-acestui soare.

Vine Iorgu pe carare
Ca si-n ziua cea dintai
Si la capatul gradinii
Da cu ochii de-al sau tata.
Se privesc. De-ar fi o lupta
Intre osti, ai sti mania
Graur zice: Ea te-asteapta
Si arata unde-i Ana.
Ce i-a spus si ce-i arata?
Iorgu mai ca nu pricepe.
Cum sa afle adevarul?
Cine, unde il asteapta?
Se-nfioara si tresare,
Se grabeste in gradina.
Vede trupul Anei, rece,
Nemiscat, cu ochi de gheata.
Ana, cum de-ai fost ucisa?
Mortii oare mai invie?
El din piept si-ar smulge-acuma
Inima indurerata
Si cum parul se deznoada
I se pare ca-i o raza,
Si cum ochii n-au lumina
I se pare ca-i un inger.
Numai Graur stie fapta
Si taria manii sale.

Nu degeaba el e tata
Si-i umblat pe calea vremii.
Lasa, fiule, acuma
Sa bocesti pustiul vietii.
Un voinic deaceea-i mandru
Ca nu crede unor umbre
Ca sa fie cu dreptate,
Te-am iertat, luandu-i viata.
Vom fi ca si-ntotdeauna,
Tu, fecior, si eu, parinte
Iorgu mai ca nu-l asculta
De mahnire si de jale:
Sunt nevrednic de-al tau nume,
Iar de Ana-n piept ma doare.
Si s-a dus, s-a dus in lume,
Ca sa-si caute norocul.
Pana azi in Gura Vaii
El se stie dus in lume.
VII
Io Stefan Voievod
In al tarii scaun domn,
Fiul lui Bogdan Voievod,
Blagocestivul domn.
Din porunca mea s-a gatit
Clopotul cel sunator,
In Gura Vaii s-auzi
Pomenindu-l pe Graur Soltuz.

Ca era vrednic la stat
Si ager la minte,
La carma era barbat
Si lucrul sau il stia.
Ca fara drum, fara povata,
Cate erau stramtori,
Trecut-a muntele adanc,
S-a dus prin locuri pustii.
De Iorgu a-ntrebat,
De feciorul Iorgu,
Pe Iorgu n-a aflat
Si-n scarba mare s-a stins.
Ci numele lui pomenind,
A lui Graur Soltuz,
Din porunca mea s-a gatit
Clopotul manastiresc,
In leatul sase mii
curgator,
In luna Ghenarului,
de zile .