Ne-am intalnit privirea in seara-aceea grea.
Gradina era o miscare, miscarea toata de fier.
Vijelii rasunau imprejur, luna suia.
Iar flacara plopilor incremenise sub cer.
In susur nescazut, nalucita inaltare!
Zarea orizont solitar ca doina in munti,
Plopii rugaciune cu lumanari,
Si noi valvataie pe mari.
Ochii radeau naborat si carunt
Ca imparatia apelor cu dihanii pe fund.
Ochii retina din fire si sare,
Scot lumea pe dos, cu sclipiri si tumult.
Ascultati nisipul frunzelor, oseminte omenesti.
Vazduh ruginit, liniar taiat in apus,
Cine esti tu? Cu timpul nevazut ne logodesti.
Vazduhul e mort si timpul e mort si viata nebuna.
Se despleteste parul ca serpii pe jos, in furtuna.
Esti creanga sau cantec infrant,
Ti-s mainile vant.
Dar luna suia in noaptea de fier
Si flacara plopilor incremenise sub cer.
|