(dupa Ovidiu)
La capatul marilor, intre pamant si eter,
Se afla piscul acesta naboit de mister.
Aici salasluieste Faima intr-un turn anume,
De unde se poate vedea orice parte a lumii.
Si-n care vestile sosesc de-avalma, ploua,
Ca intr-o oglinda sonora ce repeta ecouri.
Prejurul turnului numai borti deschise-n afara,
Ca un burete enorm fara usi ori ferestre.
Peretii lui de arama vibreaza dimineata si seara,
Absorbind cuvintele, redandu-le-n spatii terestre.
Nu-i tihna in turn, ci dainuie murmure, soapte,
Ca vuietul ciudat al marii ce se pierde in noapte.
Ori ca tunetul ploii indepartat, bubuitor,
Cand Jupiter plesneste cu biciul de foc peste nori.
La agora, prin case multimea se aduna,
Avida de stiri, asculta si rele si bune,
Susura zvonuri, barfeli, o padure nebuna,
Si minciunile trec dintr-o ureche in alta,
Ca niste oracaieli, pe inserate, in balta.
Ba unii mai trandavi, chiar neavand ce face,
Le-ntorc, le sucesc, scot pui noi din gaoace,
Iar altii, usuratici, crezandu-le adevarate,
Le poarta intr-aiurea, cu inima impacata.
De unde si isca Increderea naiva, Desertaciunea,
Ingaduinta, Spaima, cu glas de-ngropaciune,
Apoi si Razvratirea, ce duduie ca vantul.
Iar Faima cu palavre inconjura pamantul.
|