Potecile, batute de vant si frunze, aseara,
Au strigat catre cerul instelat si tacut:
Peste regrete, peste ani a trecut
Nelinistea apelor, crepusculara.
Si umbre de cerbi, si nopti sihastre,
Si flori ce viseaza, si licurici
Au fugit in valuri de ceata, pe-aici,
De-au ramas obosite de chemare mainile noastre.
Toamna e ridicola si crengile goale.
Solitudinea, odata cu luna pe deal,
Suie ca fumul in rotocoale.
Pare ca moare cineva, de pilda, un cal.
Singuri din nou, cu mari nostalgii,
Ne intoarcem la pacatul mostenit.
Intoarcerea asta de mult ne-a unit
Intre sapa si copii.
|