Doi cai mai negri ca pamantul, Tresar cand frau de drum le pun, Tresar cand imi aud cuvantul, Si bat pamantul sa-i destrun.
Careta alba ma asteapta Si sar ui ea grabit de drum, Iar cei ramasi cand se desteapta, Ma vad in zare ca un fum.
Fugarii stiu ce drum sa ia. Cand nici un drum nu se zareste, Prin flori, careta, randunea; La roti cu flori se impleteste
Mereu-nainte, si deodata Careta-n flori mi s-a oprit; Aici e calea neumblata Si locul bun de poposit.
Las caii-n fraie desfacute Sa pasca ierburi dulci si moi, Apoi pe cai necunoscute Ne-ntoarcem iures inapoi.
|