Din camp brumat in toamna ruginie Despicaturi de stanca l-au primit;
In cuibul lui, cat mai adanc sa fie S-a coborat si doarme linistit.
Ca un margean - in solzii de argint, Lipit de lutul cald odihnitor, Rasfrange-n lut sclipire de fosfor Si-i picura dulci clipe de alint
Dar trupul lui, veninul si-a varsat Prin dinti,prin limba, picur mai amar, Si sarpele in sine-l soarbe iar, Cu tresariri in cuibu-ntunecat
Si cum belsugul de venin sporeste,
Prin somn - cu ganduri limpezi ca de gheata -
Aude sus, si-n crestet il loveste
Cu unde repezi freamatul de viata.
|