Balada calatorului

Drum de vis! E clipa mutei agonii
Cand alaiul Noptii zboara pe campii,
Cand singuratatea umbrele-si arata
Si departe-n sesuri Ziua alungata
Langa reci fruntarii alergarea-si curma,
Cu ochi mari de spaima sa priveasca-n urma,
Sa-si adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sani de gheata parul despletit.
Ca-ntr-o presimtire sufletul ti-e-nchis.
Unde esti? Iti pare ca traiesti un vis
Treci lasand in urma, la raspantii mute,
Umbre solitare si necunoscute,
Treci ducand o parte din tristetea lor,
Un suspin, o ruga, un zadarnic dor.
Iar tarziu, cand taina dimprejur te cheama
Si-ti strecoara-n suflet un fior de teama,
Singur cu povara cugetului tau
Te cuprind deodata lungi pareri de rau
Dupa-o fericire care intarzie,
Dupa cate n-au fost, dar puteau sa fie,
Dupa cele duse pentru totdeauna
Astfel, cu mirare, te trezesti cand luna
Lumineaza somnul unei lumi din basme,
Iar omatul umple noaptea de fantasme.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
O, e-atat de bine cand pe drumuri ninse
Intalnesti o casa cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridica fum,
Cand te prinde noaptea calator la drum!