Balada popii din rudeni

Popa cand si cand sopteste
Leganandu-se calare
Scutura din treacat salbe,
Reci podoabe care mint,
Surpa bolti de ramuri albe
Cu portaluri de argint.
Langa drum batut de sanii
Unde malul sta sa cada,
Vede urme de dihanii
Instelate pe zapada.
Iar pe culmea unei creste,
Ametit de zare multa,
Strange fraul fara veste
Si-mpietrit pe cal asculta.
Nici o soapta nici un ropot
Numai din adancuri sure
Vine vuiet lung de clopot
Peste-ntinderi de padure
Lung ii suna in ureche,
Pe cand el cu grija scoate
Pantecoasa plosca veche
Din desaga de la spate.
Si cu plosca ridicata,
Zugravit pe cerul gol,
Popa capata deodata
Maretie de simbol.
*
Colo-n vale, unde drumul
Taie luminisuri rare,

Printre plopi se vede fumul
Hanului din Vadul-Mare.
Calul, vesel, simte locul
Si s-abate scurt din cale, µ
C-a-nvatat si dobitocul
Patima sfintiei-sale
Iar hangita iese-n usa,
Bucuroasa de castig.
Ochii-i rad spre caldarusa:
Frig, parinte?
Strasnic frig!