Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o cotofana
Cind in sus si cind in jos.
Un catel trecind pe-acolo s-a oprit mirat in loc:
-Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam asa de prost
Sa ia-n spate pe oricine
Ia stai, frate, ca e rost
Sa ma plimbe si pe mine!
Cugetind asa, se trage indarat sa-si faca vint,
Se piteste la pamint
Si de-odata - zdup! - ii sare
Bivolului in spinare
Ce s-a intimplat pe urma nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit,
Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, si-apoi
Sa-l rastoarne,
Sa-l ia-n coarne
Si cit colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanta in trifoi.
- Ce-ai gindit tu oare, javra? Au, crezut-ai ca sint
mort?
Cotofana, treaca-mearga, pe spinare o suport
Ca ma apara de muste, de tintari si de tauni
Si de alte spurcaciuni
Pe cind tu, potaie proasta, cam ce slujba poti sa-mi
faci? Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,
Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate,
Sa te port degeaba-n spate?
|