Calimara

Scrisoarea de condoleante pe care, poate, o voi scrie
Unui amic in doliu dupa vreo ruda care-i inca vie;
O epigrama inedita; figura unui tip ridicol,
Pe care nu-l cunoastem inca; un titlu mare de articol,
Asupra unei chestii care va fi de actualitate,
Cu siguranta, peste-o luna sau peste-un an si jumatate,
Si toate cifrele arabe stau, de la pan’ la ,
Amestecate si stupide, in calimara asta noua
In cupa ei de intuneric dorm viitorul si prezentul,
Cuvintele prin care, poate, imi voi incepe testamentul;
O polita abia schitata, un madrigal, o amintire
A unei clipe viitoare, sau o poema de iubire
Pe care voi citi-o, poate, atras de noaptea lor bizara
In ochii tai cei mari si negri ca doua guri de calimara.