Chemare

Din pustiul pacii tale, tresarind fara sa vrei,
Ai ramas asa, uimita, cu privirea-n ochii mei,
Dar un gand strain, deodata, ti-a inmarmurit avantul
Si sfielnicele buze n-au putut sopti cuvantul
Unde ti-ai lasat podoaba sufletului de fecioara,
Ca sa tremuri inaintea gandului ce te-nfioara?
Nu vezi tu ca fara veste umbra serii te-a ,
Cand pe cerul tau vapaia diminetii nu s-a stins
Si comoara ta de visuri vanturile-au risipit-o?
O, -ti cunosc povestea toata, parca insumi am trait-o.
El ti-a fost ursit pe viata, dar e-atata de strain
Si de inima ta calda, si de sufletul senin!
Cum sa-i treaca lui prin minte
Sa-ti cuprinda trupul tanar si cu vorba sa te-alinte?
Si asa, nedumerita, stai pe ganduri ziua-ntreaga,
Nici nu-ti mai aduci aminte de ti-a zis vrodata: draga!
Ci ridica-te si-asculta, in a firii dimineata,
Glasul cantecului tanar cum te cheama la viata,
Tremurand te-asteapt-un suflet sa te-alinte si sa-ti spuna
Ca nu-i moarta pentru tine taina noptilor cu luna!
Vin’ din umbra unde floarea tineretii tale moare,
Inima sa ti-o-ncalzeasca focul razelor de soare,
Da-mi-i mie ochii dornici de iubiri necunoscute,
Si te-oi saruta cum nimeni n-a stiut sa te sarute!
Ca de n-am podoabe scumpe, fericit sa te slavesc,
Eu am numai o avere: stiu sa cant si sa iubesc!