Chinurile lui ulise

Deci cam in chipul acesta plangand cu barbata strigare
Bietul Ulise gemea, gata sa sara in valuri.
Cel ce cu agera-i minte sub zidul troian nascocise
Gloaba cea mare de lemn care-a patruns in cetate ,
Nu era-n stare acum, la stramtoare fiind, sa gaseasca
Vai! nici un mijloc onest pentru-a scapa de ispita.
Nobilu-i trup se zbatea, leganat de miscarile navei,
Prada destinului orb si nemiloasei Ananghi
*
Dar din lacasu-i divin de pe varful Olimpului falnic,
Fiica maretului Zeus, Pallas-Atena-nteleapta,
Cea care-i poarta de grija la orice nevoie, il vede
Cum rataceste pe mari, singur cu mana pe carma
Iata-asadar ca din valul adanc rasarind fara veste,
Ca un agil cufundar, fiica lui Cadmus cea mica,
Ino, cu trupul gingas s-a ivit scuturandu-si in soare
Parul ei galben si ud leoarca de apa amara.
O, nestatornice fiu al batranului rege Laerte!
Ce curioase idei vin sa-ti intunece mintea?
Oare putine rabdari pan-acum pribegind indurat-ai,
Ca sa te-arunci in adanc pentru o treaba ca asta?
Cand ma gandesc ce de nopti a tanjit Penelopa cea casta
Dupa doritul ei sot, care sta gata sa piara,
Nu pot rabda sa te stiu la-ndemana, prin apele mele,
Fara sa-ti dau ajutor, mare fiind filantroapa!

Iat-am venit sa-ti aduc asadar un colac de salvare,
Numai atata ma-ntreb daca ti-a fi pe masura
Zise si-n chip de pretext ii arunca o mica esarfa.
Iar incercatul erou, far-a-i intoarce cuvantul,
Grabnic s-apleaca spre nimfa si cat ai clipi o ridica
De subtiori din ocean sus pe coverta, tragand-o
*
Unde zglobii imprejur clipotind se-naltau curioase,
Nava plutea usurel, fara pilot in lumina.
Valuri fugeau dupa valuri spre tarm departat calatoare,
Cerul era linistit marea pustie si verde.