Misu St. Popescu vrea sa divorteze.
Lung prilej de vorbe si de ipoteze!
Unii spun ca Misu singur e de vina,
Ca la ei in casa n-a fost zi senina.
Ca nu poate nimeni sa-i mai intre-n voie
Si-a avut norocul de-a gasit pe Zoe,
Care-i rabda toate de cand l-a luat.
Ca desigur alta nu l-ar fi rabdat
Nici macar o luna, insa biata fata
Este bunatatea personificata!
Ca-nainte Zoe pana nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cind era flacau
Goldman de la Credit Guta Popandau,
Angrosist de vinuri, o partida rara
Si cu care Misu nici nu se compara
Toti cu situatii si destul de „bine“,
Refuzati de dansa, ca sa ia pe cine!
Ca saraca Zoe cand l-a cunoscut
Era fara slujba si dator vandut.
Ca de-atunci incoace ea zadarnic spera,
Ca el n-are-n casa nici o maniera,
Nu respecta seara orele de masa,
Rareori cu leafa nimereste-acasa,
Frecventeaza cele mai de jos localuri
Si se tine noaptea numai de scandaluri
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Misu St. Popescu este imoral!
Parca ea nu stie ca, de-acum un an,
Dumnealui se tine cu madam Varlan?
O caricatura un chibrit o aia
Cu piciorul mare si c-un par cat claia,
O mahalagioaica Afectata rea,
De se mira lumea: ce-a gasit la ea?
Altii spun ca totusi nu-i de vina el,
Ca din contra, Misu e un sot model,
Insa ea, Popeasca, este o ingrata.
C-ar fi stat si-acuma tot nemaritata,
Daca din pacate nu s-ar fi gasit
Un neghiob ca Misu, un imbrobodit
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un var de-al lui
Care-avea la dansii casa cu chirie.
Ca vorbeau adesea la bucatarie,
Mai cu seama ziua cand trecea la masa.
Ca duduca Zoe scutura prin casa
Si nu zice nimeni ca era bigota
Insa frantuzeste nu stia o iota!
Ca gasind odata niste carti franceze,
A rugat pe Misu „s-o initieze“
(Promitea fetita!) Tot asa mereu,
Azi o sarutare, maine mai stiu eu?
Ba cu frantuzeasca, ba cu scuturatul,
Pana cand la urma a-ncurcat baiatul!
Toate astea insa la un loc denota
C-a luat-o goala, fara nici o dota.
Trei perechi de case? Stie Dumnezeu
Trei perechi de mofturi! N-o spun numai eu.
Intrebati pe Lambru, pe madam Palade
(O persoana-n varsta, foarte cumsecade)
Si pe toata lumea care-o cunostea,
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea
El putea desigur altfel sa se-nsoare,
Dar in loc sa-i fie recunoscatoare,
Sa-l respecte-n casa si sa-l menajeze,
Dumneaei, din contra, tine sa dicteze!
Misu nu e liber nici macar un pas,
Toata lumea vede ca l-a dus de nas.
Dar in schimb, fireste, ea, de la-nceput
Fara nici o jena a facut ce-a vrut,
Seara, cand o cauti, pleaca la cucoane.
Ziua se ocupa numai cu romane,
Iar bucatareasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mana, pana cand si cheia
De la magazie si de la dulap,
Care va sa zica si-a facut de cap.
Altii spun ca Zoe, la madam Lipan,
A-ntalnit pe unu, Iorgu Damian,
Flutur de saloane, mare puslama.
Ca-ntre ei desigur exista ceva,
Fi’ndca ea-ntr-o clipa de sinceritate
A scapat o vorba la madam Stamate:
„Ah, ma chere, ce nobil si distins baiet!“
Iar madam Stamate n-a tinut secret,
Si-i destul sa afle cateva persoane
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a facut pesemne lui o anonima
Unde iscalise doar atat: „Cu stima“
Si-i scria acolo spun din auzite
Ca „madam Popescu prea se compromite“
Dar el n-a citit-o, nefiind francata.
Si-a trecut si asta.
In sfarsit, odata
Trebuind sa plece Misu la Vaslui
Pentru niste case, un amic de-al lui,
Unul de la Banca, l-a pornit cu sila
Sa ia trenul numai pana la Chitila
Si sa stea acolo tocmai timpul strict,
Ca sa-i poata prinde in flagrant delict
Ca venind Popescu si vazand lumina,
A intrat in curte tocmai prin gradina
Si batand la usa care da-n salon,
Cineva din casa i-a stigat: „Pardon!“
Zoe sta de vorba, nici nu s-astepta
(Ca era devreme zece si ceva)
Si crezand ca-i mata sau vrun alt ecou,
Cand vazu ca-i Misu, a ramas tablou,
El paru deodata foarte incantat.
Ma iertati le zise ca v-am deranjat!
Puse-apoi paltonul peste geamantan
Si venind cu-ncetul catre Damian
Care sta sa plece, zise: Buna seara.
(Damian atuncea s-a facut ca ceara.)
Nu mai stati de vorba? Poate ca ti-e somn
Te grabesti prea tare, mult stimate domn!
Si zicand acestea cu o voce calma,
Vru sa-l ia de guler si sa-i dea o palma.
Domnule Popescu nene! stai un pic
Pe parola noastra ca n-a fost nimic!
Damian, saracul, nu stia ce zice,
Dar gasind la urma un moment propice,
Cand vazu ca treaba tot mai rau se-ncurca,
A fugit
Iar sotii se certara furca.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din „draga“,
Socotind ca astfel va putea s-o dreaga,
Dar la urma urmei, ca sa-l deie gata,
A-nceput sa faca, ea, pe suparata.
Ca odinioara l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar asa mojic
Si-ntorcand o clipa capul indarat,
I-a strigat din usa: Te-ai prostit di tat!
*
Toate astea insa n-au nici un temei,
Ca nu stie nimeni ce-a fost intre ei.
Vineri toata lumea a putut sa-i vada
Amandoi alaturi, brat la brat, pe strada
Ei, si stiti, aseara, dupa ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tantica de la Procopoaia
Cand s-a dus sa-i ceara un model de sort?
Ca madam Popescu nu mai da divort.
