Intoarcerea fiului risipitor

N. Davidescu

Eu, tata, am plecat
si te rog sa nu fii suparat,
caci dac-as fi ramas
n-ai fi taiat acum vitelul cel mai gras.
Am colindat flamand pamanturile,
si m-au batut in fata vanturile,
si m-a parlit soarele,
si m-au durut picioarele
Acum te vad si-mi pare bine,
asadar
te rog sa nu te uiti urat la mine
ca plec iar.
Eu sunt stalpul de care inima ta se razima.
Porunceste sa-mi aduca niste poame
si o bucata mai mare de azima,
ca pana s-o frige vitelul mor de foame
Phi! cate lucruri ciudate am vazut
pe unde-am trecut.

De vreo doua ori
am fost chiar sluga
si-am pazit o turma de ramatori.
Dar stapanul m-a luat la fuga:
Zicea ca eu am stiut
ca femeia
pe care-o luase tocmai din Idumeea
se tinea cu un vecin
(stapanul meu avea saptezeci de ani cel putin).
Si m-a batut
cu un bat uscat de maslin.
Vai, tata, prin cate locuri am umblat!
Dar sa stii ca nicaieri nu te-am uitat,
ci de cate ori vedeam pe altii stand la masa,
eu m-am gandit:
„Ce bine trebuie sa fie-acum acasa!“
Si-am venit.