Ea-si pune voalul cu miscari discrete.
El sta de-o presimtire grava.
Cersindu-i mut o clipa de zabava.
Saruta bratul zambitoarei fete.
Sunt trist, Manon: mi-e inima bolnava
Atat sopti, cu fata la perete,
Caci se temea acum sa nu-l imbete
Ametitoarea ochilor otrava.
Si ea s-a dus In clipa asta mare
I-a aruncat din prag o sarutare
Si n-a-nteles durerea-i fara nume
O, tu cea mai nebuna dintre toate,
Manon, Manon! de ce-ai lasat pe lume
Atatea zeci de mii de stranepoate!
|