V-a doborit alaturi deopotriva Amarul trudei fara de hodina. La capatiiul vost' intr-un opait, Domol clipeste-un simbur de lumina.
Din cetatuia stralucirii, luna Si-a pogorit sfiala prin fereasta, Ca sa vegheze asternutul master in care doarme trudnica nevasta.
Biet mucenic neistovit al piinii! La sinul ei, iti lumineaza luna Un prunc de-o zi, invaluit in scutec, Ce te-a-nfratit cu ea pe totdeauna. Tu simti chemarea gliei milostive Si te-mpresoara o nadejde sfinta
Ca un prinos de cuminecatura, O raza rece bine-va-cuvinta, Domol pe fruntea pruncului se fringe Si rostul ei v-aduce o solie: Ca-n el trezi-va-nfricosatul vifor Al judecatii care va sa vie.
|