Din asfintit, de peste munte,
Rasfrangeri rosii de amurg
Se sfarma-n licariri marunte
Si-n Dunarea umbrita curg.
Dar unda tulbure le-ngroapa
Cand, sub rachitele din vale,
De-abia mai tremura pe apa
Ca niste coji de portocale.
Acolo jos, peste cununa
Intunecatului boschet,
Sclipeste-n aer semiluna
Din varful unui minaret.
Si parca zugravit anume,
Isi culca umbra pana-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.
El pare-o nava fermecata
Ce-a ancorat aici, sub munte,
Minune indelung visata
De valul Dunarii carunte!
A asteptat in nopti senine
Stralucitoarea dimineata,
Cand din adancul apei line
S-a ridicat la suprafata
Ca o gradina plutitoare
Cu pomi si pasari impreuna,
Cu florile-i ce rad in soare
Si noaptea tremura sub luna.
|