Ah, razboiul blestemat
Cate vaduve-a lasat
In durere si cati prunci
Au ramas orfani de-atunci!
Dar cand stai sa te gandesti,
Toate cele pamantesti
Sunt ca umbra norilor,
Ca mireasma florilor.
Nu-i mirare ca, de-atunci,
Au crescut sarmanii prunci
Si vad inca soarele
Toate vaduvioarele
Doar pe mortii din razboi
Putreziti in vant si-n ploi
N-are cine-i intreba
Daca-s fericiti ori ba.
|