Stiu: Ochiul Orb nu ataca omul
Cand scriu simt raza lui invizibila
cum ma acopera ca o ploaie de acizi dogoratori
ca o respiratie a unor alge
infasurandu-ma
iti trebuie cutit in mijlocul scrisului sa-ti desprinzi de pe trup tesatura muschiul sau vorace, sa sfasii crisalida
ai lama taioasa a strigatului:
"Stiu, Doamne, ca Ochiul Orb nu-i un sicriu in care sa te mai port ca pe-o cumplita larva urmele-ti vinovate erau seminte in namolurile sale sunt vegetatii, insule, nisipuri, grohotisuri, insecte el este labirintul meu spre tine".
Stiu ca Ochiul Orb nu ataca omul.
Stiu ca intr-o zi cleioasa a Ochiului Orb se va retrage
ca apele de pe uscat
ca ghiarele de pe gatul caprioarelor si va ramane pupila lui pura - sfioasa floare a neantului.
Acum cand scriu simt cuvantul ca pe o carja simt mainile tremurande ale celor care au trecut inaintea mea prin bezna lumii
vad cu scrisul
|