La ora aceasta cineva scrie ca si mine acest poem. Despre noapte. Despre teama. Cuvintele noastre se intalnesc se intind peste lume ca un nor radioactiv si se face totul o frica imensa.
(imprumuta-mi, satule, chiotul si strigatul pentru fiarele acestei nopti sticlirea cutitului meu sa intreaca sticlirea ochilor mei
aproape te ard
aproape-i deja negru aerul
aproape-i sur scrisul serpuind
ca o dara de sange).
Cineva pe strada tremura dintii ii clantane si tu scrii repede totul, gafaind, pana el gaseste lampa cuvintelor, intrarea si usa
(Versul inghite tot ce-i pun pe masa: ii hranesc docil. il vad cum se ingrasa si se-nmoaie. Textul e jugul din cada de baie. ii dau drumul pe canal).
imbrac o camasa noua, chiui fericit pe scari si-ncep sa intru in nufarul de murmure al strazii trebuie sa cobori cand scrii sa te amesteci ci glia si sangele dintr-o privire in alta privire dintr-o carte in alta carte din vizuina in vizuina versul hraneste moartea.
|