II
Numai noi suntem:
eu
Si Ochiul Orb.
Beau un pahar de alcool.
Femeia asteapta imi bate la usa.
Ii intind si ei un pahar. Are genunchii
salbatici si coasta turbata.
Ea cere de pe raft cartea lui Borges.
Cand o rasfoim literele aluneca de pe
albul paginii precum cenusa se-mprastie
pe podele, pe picioarele noastre.
Apoi se face liniste asurzitoare:
atipim grei de plumb. Numai visele ni se
scurg in afara
cauta arcadele Ochiului Orb
intra in cuibarul lor
ii clocesc ouale viermanoase
Si
se furiseaza inapoi sub pleoape
precum sub maluri, serpii. Ochiul Orb ezita.
Apoi se misca cu tot frigul din el cuprinzandu-ne. Clipeste? Lacrimeaza? Tanara femeie vibreaza in asternut. Ea nu stie ca Ochiul Orb ne priveste ca este o gura carnivora prin care ne inghite neantul ca este un canal vorace pe unde navalesc animalele spaimelor noastre clampanind din dinti.
III
Am ajuns in miezul Ochiului Orb. Un scrasnet aud sub pasi ca si cum o cazma rasneste pe monede ingropate de mult.
imi amintesc: astfel era cartea inainte de a fi scrise cuvintele - o grota carnivora
inghitea totul animale, pasari si luturi. Literele opresc totu! sa curga, sa se destrame.
Acum se-apropie animale incipiente, ciudate: rasufla in ceafa mea. Oxizii loi duhnesc:
E miezul Ochiului Orb
acolo unde ingerul se apleaca asupra poemului
si literele se destrama, se sterg.
|