Dochia si traian

III
Imparatu-n van cata
Pe Dochia-mbl`nzi;
Vaz`nd patria ferecata,
Ea se-ndeamna a fugi.
Prin a codrului potica
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamna tinerica
Turma pa=te peste plai.
A ei haina aurita
O preface in =aiag,
Tronu-i iarba inverzita,
Schiptru-i este un toiag.
IV
Traian vine-n asta ara,
Si de-a birui deprins
Spre Dochia cea fugara
Acum m`na a intins.
Atunci ea, cu grai ferbinte,
Zamolxis, o, zeu, striga,
Te giur pe al meu parinte,
Astazi rog nu ma lasa!
C`nd intinde a sa m`na
Ca s-o str`nga-n bra Traian,
De-al ei zeu scutita z`na
Se preface-n bolovan.
V
El petroasa ei icoana
Nu-nceteaza a iubi;
Pre ea pune-a sa coroana,

Nici se poate despar i.
Acea piatra chiar vioaie
De-aburi copere-a ei sin,
Din a ei pl`ns na=te ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursita-o privegheaza,
Si Dochia deseori
Preste nouri lumineaza
Ca o stea pentru pastori.