Copaceii inca tineri, ce de tot s-a parasit
La voin a =i-nt`mplare in salbatica padure,
Mai nainte de a cre=te, vor sa piara nesmintit
De a fiarelor calcare sau de barbara secure,
Zac`nd pedeca in codru dar`mate pe pam`nt.
Daca insa ingrijerea, cu o m`na indurata,
Indrepta-v-ar a lor vi a, atunci c`nd nuiele s`nt,
Din vlastarea tinerica, o tulpina informata
Sa facea stejar puternic, ce, sporind din an in an,
Agiungea a fi coloana prin biserici au prin case,
Adapost in timp de iarna calatoriului sarman.
Al sau trunchi durat in punte, au in plutitoare vase,
Ar da r`urilor lege =-a lor curs ar infr`na,
Ar cara odorul Indiei, razbat`nd prin grea fortuna,
Sau, format vas de resbele, cu strainii s-ar lupta,
Fulger`nd pe luciul marei ca un nour ce detuna.
Se asamana =i fiii cu copacii de pe plai,
Fii ce cresc in ratacire =i rapun in rautate,
Si-n loc moartea sa le pl`ngem, suspinam de a lor trai,
Ce-i spre dauna =i ru=inea familiei intristate!
Daca timpuriu moralul mintea lor ar fi-nzestrat,
Atuncea din s`nul meser ar ie=i genii mare e.
Cela ce pe drumul public pe calatori a pradat,
De avea indemn, mijloace ca virtutea sa inve e,
Cu primejdia vie ei, patriei sale era scut,
Sau pe amvona rostirei, prin ritorice cuvinte
Inving`nd pe nedreptate, Demosten s-ar fi facut,
Si a vaduvei sarmane ar fi razam =i parinte.
Din abaterea femeiei c`te rele-n lume vin.
C`nd ea cumpara =i vinde ale sale frumuse e,
Mestec`nd in=alaciunea =-a placerilor venin!
O asemenea femeie, de putea virtu i sa-nve e,
Putea fi matroana Romei sau vestala la altar.
A lui Colatinus soa a sau de Grahi a nascatoare,
Si prin fapte de virtute, scutind traiul de amar,
Fericirea-n s`nul casei nu s-ar face trecatoare.
Dar sam`n a, c`t de buna, caz`nd pre petros pam`nt,
Rourata de mii lacrimi, intre suspinari crescuta,
Va da numai poame-amare, umbra =i uitat morm`nt,
C`nd o m`na priitoare a ei cre=tere n-agiuta.
Vre un bine-a face-n patrie este omul mult datori,
A=a fapta pe el nal a catra vrednica sa treapta,
Si s-asamana acela unui inger scutitori,
Care duce tinerimea pe-a vie ei cale dreapta.
Voua, dar, mare e inimi, ce, spre a giunimei spori,
A=azat-a i =coale-n ara, mul amire se cuvine;
Daca omului in lume firea da un nascatori,
De la Voi adevarata tinerimei via a vine!
|