Imita ie
Al aramei sunetoare aud tristul semn =i s`nt
Menind soarelui repaos in a lui zilnic morm`nt;
Obosit acum sateanul lucrul c`mpului sau curma.
Fluier`nd pastorul vine la cotun cu a sa turma.
A pierdut a lor frumise e infloritele c`mpii,
In negura misterioasa ascunz`nd a ei m`ndrii;
Firea-n inima-mi insufla o ad`nca intristare,
Lumea-o parase=te-n umbra =i-ntru a mea cugetare,
Ca-n paragina c`mpie un greu gemat amor it
La auzul meu rasuna de pe turnul invechit;
Bufa cea posomor`ta, c`nd natura sa-ntristeaza,
Pe a nop ei inturnare prin un bocet crud serbeaza.
C`tu-i dulce a ta soarta, in sat, o, locuitor,
L`nga soa a credincioasa, in ingustul foi=or!
Nimic lin cursul turbura de-o via a fericita,
Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menita.
Mu=chiul, care anii repezi in ar`na-a prefacut,
Pe parin ii vo=tri-ascunde in morm`ntul cel tacut;
Acolo, pe cea movila, unde salcile umbreaza,
Ale inimei duioase lacrimile roureaza;
Dulcea boare-a dimine ei, buciumarea de pastor,
A coco=ului c`ntare, nici placerea de amor,
Pe-adormi i n-or sa-i trezasca din tunericul morm`nt;
A lor seceri in tot anul adun`nd de pe pam`nt
Aurite spici in jerbii, prin sudori =i osteneala.
Aduceau nutre ul casei =i a ei chivernisala,
Sara de-acum n-or sa vie la duioasele so ii,
Nici lua-vor sarutare de la tinerii copii;
N-or sa guste impreuna simpla cina sanatoasa,
Ce se face mai dereasa de zicerea cea duioasa.
O, voi carii n-ave i stima pentru omul umelit,
Nobili plini de fantazie m`ndri-n titlul ruginit,
De ce-n ura-ave i sateanul, c`nd a fruntei lui sudoare
A produs marirea voastra =-avu iilor odoare?
Cru a timpul vreodata dritul unei evghenis,
Ori frumise a, avu ia, nu trec ca al nop ei vis?
A sateanului vro fapta inca nu s-a laudat
Si al sau morm`nt de pompa nicicum s-a-ncungiurat;
Dar in locul unei pompe, din a lui so i fiecare,
Nu de-afara, ci in cuget poarta semn de intristare.
Oare mirosul de smirna, oare c`ntecul cel s`nt,
Pulberea ce este st`nsa pot sa-nvie din morm`nt,
Daca fapte de virtute, care legea ni inva a,
N-or meni =i dupa moarte celui drept o alta via a?
Lacrimile ipocrite, mincinosu-acel suspin,
Decretarile nu schimba care de la Pronie vin.
Pre nu are nici o pompa ce prin aur se aduna,
T`nguirea-adevarata pe morm`nt de nu rasuna;
Precum c`nd un unchi rapune, clironomul insatat
Binecuvinteaza ziua intru care-a raposat.
Poate ca sub asta arna este-o inima-ngropata
Care-avea in cursul vie ei fantazie infocata,
Suflet bun, cu direptate, ce prin sfatul in elept
Patriei ar fi fost razim prin cuvinte =i cu piept.
Ins , aleu, lui nu-i lucise a =tiin elor faclie
Si talantul de pre mare i s-a st`ns din saracie!
Chiar asemene-adamantul, ce din st`nca este scos,
Pan-a nu avea lumina mai intai de fier s-a ros;
Si asemene in tufa se ascunde-o m`ndra floare,
Ce, de nime mirosita, vegeteaza, cre=te, moare.
Poate-aice dormiteaza a cotunului Franclin,
Ce a patriei =-a =tiin ei purta-amorul s`nt in sin.
Cufundat in asta groapa poate zace vrun Milton,
Cu asemene ambi ie poate vreun Napoleon!
Daca fulgerul =i schiptrul prin ei nu sunt infr`nate,
De n-a c`ntat a lui Adam fericirea =i pacate,
Dac-al mor ei fioros inger, de la nord pan la apus,
Domnitorii =i popoare la un crunt giug n-a supus,
Induratul ceri nu vrut-au ca a lor modestul nume
Dupa moartea lor sa fie spaima au mirare-n lume.
Caci virtutea, ca =i raul, cumpenite-s la satean;
El nu surpa, nici radica, tronul crunt a lui tiran,
Niciodata Poeziei armonia cea v`nduta.
La ambi ios nevrednic n-a da lauda necazuta.
Sub aceste mici movile arna lor s-a morm`ntat;
Pe o piatra, fara lustru, un vers simplu insemnat
De la duios trecatoriul un suspin, lacrima cere;
Muza n-a avut prin versuri sa de=tepte-a sa durere.
A lor nume, anii vie ei, poate piatra a vadi
S-oarecare vers ce-nva a pe sateni de a muri.
Oare cine dintre oameni cautatura sa duioasa,
Pan sa plece, nu arunca peste lumea cea frumoasa?
Sfar`m`nd a sale-obeze, sufletul, la loc menit,
Pasa m`ng`iet de pl`nsul duio=iei inso it.
Firea a sa limba are, ce-n morm`nt nu este muta,
A ei foc tot arde inca, de=i via a ne-i trecuta;
Si la vadul cel eternic, in o inima dorim,
Care-n via a ni-a fost dulce, dupa moarte sa traim.
Dar c`nd prin a mele versuri voi sa trag din tunecime
Pre mor i ce zac far de lauda in aceasta `nterime,
Un nepot al meu vrodata, intru duiosul sau rost,
Vaz`nd un morm`nt mai proaspat va sa-ntrebe:
cine-am fost?
Va raspunde-atuncea poate un pastor cu veche frunte:
L-am vazut in multe r`nduri, c`nd se lumina, la munte,
Cum pe iarba-nrourata mergea-n pas inaripat,
Ca Fiin ei rugi s-aduca care lumea a creat.
Alteori sub acel frasin cu intinsa radacina,
Care-umbreaza cu mii ramuri ce de zefir se inchina,
A cazut pe la amiaza, intristat =i singurel,
Tintind ochii plini de lacrimi in placutul r`urel,
Si trezit apoi din visuri murmura ni=te cuvinte.
Uneori fugea la codru, saman`nd smintit de minte;
Plec`nd capul c`teodata, ca un om far-agiutori,
Se parea de patimi sau de un fatal amor.
Intr-o zi, pe culmea ceea, und-era a lui venire,
A=teptatu-l-am, caut`ndu-l, dar nu-l gasii nicaire.
A trecut =i ziua a doua, din nou iar l-am cercetat,
Dar pe munte, nici in codru, nici la r`u nu l-am aflat.
Amar mie,-n ziua a treia, in ad`nca duio=ime
Cufundat, poporul nostru il ducea la interime.
Vezi in piatra epitaful, coperit d-umbrosul spin,
Vezi ca modul a scripturei ie nu este strain!
Epitaf
Calatorule a vie ei, care dintre vai-nflorite
Aici intre-a mor ei colnici int`mplarea te-a condus,
Al tau pas un pic fr`neaza, vezi fiin e inmiite,
Ce cu steaua dimine ei rasarit-au =-au apus.
Sub aceasta piatra zace om dorit de-nva atura,
Ce norocului =i v`ntei a fost purure strain.
Din familie-umelita, nobil muzele-l facura,
Insa firea-i hultuisa melancolie in s`n.
Curat cuget, cu sim ire, bunatatea-i era mare,
Inc`t, pentru m`ng`iere, ceriul cel indurator
I-au trimis prin un alt suflet o duioasa vindecare,
Daruindu-i in grea cale un so bun =i sim itor.
Nu-ntreba sa afli mai multe de-a virtutei sale fapta,
Dar nici cerca mai departe care-a fost =i raul sau!
Cu speran a acum ambe tremur`nd de fa -a=teapta
L`nga Cela ce ni este Parinte =i Dumnezeu.
|
